Reprezentanții DRDP au anunțat că începând de astăzi, 21.12.2023, a fost deschisă circulația pe pasajul denivelat de pe centura de ocolire Arad (DN 7, km 540+248) peste linia de cale ferată Arad – Bucureşti. Lucrările pentru finalizarea pasajului vor continua în prima parte a anului viitor fără a afecta traficul.
Contractul pentru restul de execuție la acest obiectiv a fost demarat în luna iulie 2022.
„Pasajul are o lungime de 722 de metri, cu tot cu rampele de acces, și o lățime a părții carosabile de 7 metri. Au fost executate lucrări de curățare și protejare a grinzilor existente pe șantier din contractul anterior, au fost montate grinzi noi, s-a lucrat la infrastructura pasajului și s-a executat suprastructura, s-au relocat rețele electrice de medie și înaltă tensiune și rețele de apă, s-a așternut asfalt pe rampe și pe pasaj, s-a amenajat trotuarul, s-a montat parapet și rosturile de dilatație, s-a montat semnalizarea rutieră verticală și s-au aplicat marcajele rutiere”, spun reprezentanții DRDP.
 Valoarea contractului este de 37.064.924,03 lei, inclusiv TVA.
Viceprimarul Ilie Cheșa, a declarat: „S-a deschis circulația pe noul pasaj de pe centura Aradului. În această seară, s-a deschis circulația pe noul pasaj de pe centura Aradului, de la marginea cartierului Micălaca. Este încă o promisiune onorată de ministrul Transporturilor, social-democratul  Sorin Grindeanu care ne-a dat asigurări că vom circula pe acest pasaj până la sfârșitul anului 2023. De-a lungul timpului, cele două pasaje de pe centura Aradului au făcut obiectul a nenumărate scandaluri politice, dar în cele din urmă, pentru arădeni va rămâne realitatea: pasajul de la CET a fost inaugurat în 2018, în guvernarea PSD, iar pasajul din Micălaca, iată, este finalizat de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, în mandatul ministrului PSD Sorin Grindeanu. Restul sunt povești electorale”.

default

default

default

default

default

default

default

default

  • FLORIAN GOLDIȘ spune:

    Felicitări Ministrului GRINDEANU.

  • Marcu spune:

    Ar fi fost bine ca la coborârea de pe pasaj către centura să se amenajeze un sens giratoriu la fel ca cel de la Câmpul linistii de la Pasajul CET, pentru a facilita legătură către Șiria.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției