vaccinDirecţia de Sănătate Publică Arad a primit din partea Ministerului Sănătăţii un număr de 10.800 de doze de vaccin BCG, care se administrează în maternităţi copiilor nou-născuţi. Deşi numărul poate părea unul destul de mare, dozele nu acoperă decât zece luni de zile, iar asta în condiţiile în care vaccinul a fost inexistent de cel puţin trei luni de zile.
Vaccinul se află acum în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică şi urmează să fie distribuit celor patru maternităţi din judeţul Arad: Spitalul Matern, Ineu, Chişineu Criş şi Genesis. „Recuperarea restanţierilor se face la maternităţile unde s-au născut copiii, după un program stabilit de către spitale. Cei care s-au născut în Spitalul Matern vor fi aduşi pentru vaccinare marţea şi joia între 10.00 şi 11.00. Părinţii trebuie să aibă la ei biletul de ieşire din spital, certificatul de naştere al copilului şi bilet de trimitere de la medicul de familie“, ne-a declarat dr. Loredana Ungureanu, purtătorul de cuvânt al DSP Arad.
Vaccinarea este gratuită şi se realizează prin Programul Naţional de Sănătate.
Chiar dacă vaccinul BCG este disponibil acum pentru cei mici, vaccinul contra hepatitei B lipseşte în continuare. Reprezentanţii DSP şi medicii de familie nu ştiu însă când Ministerul Sănătăţii va distribui şi celelalte vaccinuri.

Recomandările redacției