vaccin

Direcţia de Sănătate Publică Arad reia vaccinarea bebeluşilor, după o lungă perioadă în care vaccinul nu a fost disponibil. „Am primit din partea Ministerului Sănătăţii un număr de 3.386 de doze de vaccin hexavalent, care ar trebui să fie suficient să acopere vaccinarea tututor copiilor, incluzând aici şi pe cei restanţieri. Vaccinul a lipsit o bună perioadă de timp din depozitul DSP, în urmă cu două săptămâni am fost nevoiţi să transferăm 200 de doze de la Bihor“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Vaccinul protejează sugarii de difterie, tetanos, pertussis (tuse convulsivă), hepatită B, poliomielita şi infecţii invazive produse de Haemophilus influenzae tip b.

Distribuitorul autorizat a furnizat aproximativ 140 000 de doze de vaccin hexavalent către toate direcțiile de sănătate publică de la nivel national. Acestea vor fi utilizate pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni, conform noului Calendar obligatoriu de vaccinare valabil de la data de 1 aprilie 2015.

Ministerul Sănătăţii a transmis în teritoriu toate măsurile care trebuie luate în această perioadă  pentru derularea în bune condiţii a campaniei de vaccinare. Astfel, s-a solicitat direcțiilor de sănătate publică să anunțe medicii de familie că pot ridica vaccinul pentru derularea programului de imunizare în condiții optime.

Până în prezent au fost distribuite la nivel national peste 190 000 de doze de vaccin din cele 571 500 achiziționate de către Ministerul Sănătății pentru acest an.

Recomandările redacției