Ce se întâmplă în ultima vreme cu ultimul partid istoric însemnat, supraviețuitor al lagărului comunist, este de domeniul teatrului absurd. Nu cred că are rost să mai menționăm că în întreaga sa istorie, înființat în 1875, partidul care a pus bazele României moderne a trăit momente mai penibile ca acum. Întreaga „eră Cîțu“ este un banc prost, de la început până la capăt. Toate ieșirile sale publice, care nu pot fi considerate, vreo secundă, discursuri politice ne-au făcut să punem capul în pământ de rușinea sa. Lăsăm la o parte trecutul său „bahic“ american, aproape toate deciziile sale ca ministru ori prim-ministru au fost asemenea discursului său.
Cu alte cuvinte, Cîțu a reprezentat pentru politica românească un fel de Păcală, însă fără umor și fără har și mult mai toxic. Adaptând situația zilelor noastre, este ca și cum l-ai pune pe personajul Mr. Bean în fruntea unui Guvern. Păcală, ori Mr. Bean nu au nicio vină că sunt așa. Sunt simpatici, plăcuți, însă atâta timp cât sunt la locul lor. Când astfel de personaje escaladează ori ajung în funcții care nu sunt de nasul lor, atunci situația devine gravă, toxică și chiar periculoasă nu doar pentru ei, ci pentru toată lumea. Iar, din nefericire, astfel de oameni nu pot să ajungă în astfel de funcții fără a fi sprijiniți sau împinși de la spate, ajutați să ajungă acolo unde nu le este locul.
Vina pentru asemenea anomalii, de genul Cîțu ajuns premier sau președinte al PNL, o au cei din spate, trăgătorii de sfori, manipulatorii, cei care de fapt conduc. Iar în cazul nostru, avem foarte clară imaginea celor vinovați: „echipa câștigătoare“, în frunte cu Iohannis – alt gen de Păcală, însă puțin mai uns, ajuns președinte.
Bun, că au dat-o cu stângu în dreptu în ceea ce îl privește pe Cîțu, iar acum s-au trezit, am înțeles. Și este chiar de apreciat că au ales să facă schimbarea, deși nu dă prea bine, având în vedere că nu cu mult timp în urmă îl susțineau „până în pânzele albe“ pe cel de care s-au descotorosit acum. Însă, problema se pune ce au acum cu bietul Ciucă? Ciucă este superior lui Cîțu prin singurul fapt că are freza mai „la dungă“ – cutumă din armată, și știe să tacă mai mult. Dacă ar vorbi, nu s-ar putea face nicio distincție între cei doi. Cu un istoric militar, Ciucă știe să asculte ordinele mai bine decât alții. Dacă însă îl întrebi câte ceva despre liberalism, răspunsul lui este un lung „ăăăă“ , pentru că dacă îi iei prompterul nu mai poate articula două propoziții. Iar în materie de competență economică sau alte domenii… e la concurență cu Dăncilă.
Merită PNL un astfel de președinte? Pentru că de conducător sau lider, nicidecum nu poate fi vorba.
Cîțu a murit, trăiască Ciucă!
