„Tricolorii” conduși de Ionel Augustin și Nicolae Ungureanu, fotbaliști de prim-plan ai României în anii 80, și-au dat întâlnire la Pâncota cu echipa Under 18 a Macedoniei în luna mai! Evenimentul a fost confirmat de Pavel Piroș, președintele Șoimilor Pâncota, care a purtat mai multe discuții pe marginea subiectului cu Miodrag Belodedici, directorul tehnic al echipelor naționale de juniori ale României. Confruntarea România – Macedonia are loc pe 21 mai.
„Pentru Pâncota va fi un eveniment deosebit, ne pregătim astfel încât toate condițiile să fie de calitate. Îi rugăm de pe acum pe toți susținătorii echipei naționale să vină alături de juniorii noștri”, a spus Pavel Piroș.
România Under 19 are, în luna octombrie, turneu de calificare la turul de elită al Campionatului European. Se va juca în Polonia, iar românii sunt în grupă cu ţara gazdă, Armenia și Lituania. În 2013, juniorii au câștigat trofeul Roma Caput Mundi și au mai disputat amicale cu SUA și Finlanda. După întâlnirea cu Macedonia, până la acțiunea poloneză, în calendarul lor mai figurează amicale cu Suedia, Moldova, Elveția și Bulgaria.
Sport 93
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »