kocsisPentru ultimul test înainte de meciurile pe puncte, zărăndanii s-au deplasat aproape 5 ore (de vină sunt lucrările la drumuri) în județul Alba. La Gâlda de Jos i-a așteptat nou promovata în eșalonul trei, care, de asemenea își propune salvarea de la retrogradare, dar din seria a V-a. Partida a fost agreabilă, plăcută ochiului spectatorului, cu o reușită de mare efect al ineuanului Kocsis.
Francescu a pasat filtrant, iar rapidul mijlocaș de bandă a deschis tabela, după ce a săltat mingea peste doi fundași și a marcat cu un șut din voleu în dreapta portarului. Gazdele au egalat, însă Capătă a stabilit scorul pauzei: 1-2. Fostul atacant al UTA-ei a înscris din întoarcere, după o pasă excelentă a lui Stănaia. „Puteam închide meciul dacă Păcurar, Mașniță și Stănaia, acesta nimerind bara, nu ar fi ratat din poziții bune. Acesta este unul din ofurile mele, iar celălalt lipsa de concentrare le fazele fixe. Din nou, ambele goluri le-am luat pe astfel de execuții ale adversarilor. Se pare că nu ne învățăm minte. Mai este timp doar o săptămână pentru a regla unele aspecte, sper să nu mai intervină cazuri de jucători bolnavi sau accidentați”, a precizat Cristian Sculici, care și-a văzut elevii egalați spre final.
Ineul a evoluat în formula: Gorun – Zdrențan, Bilia, Tudoroiu, Talpaș – Francescu, Hrezdac – Kocsis, Răduț, Stănaia – Capătă. Au mai jucat: Iacob – Păcurar, Tudoroiu, Bun, Mașniță, Purece, Morariu, Boldizsar, Simtulescu, Șulumberchean, Popovici.

Recomandările redacției