Răsturnare de situaţie în cazul tragic al elevei de 14 ani, de la Liceul de Artă Sabin Drăgoi din Arad, care a murit săptămâna trecută: se pare că motivul care a stat la baza decesului a fost inima slăbită a fetei. După ce, ini­ţial, fata a fost internată în spital cu suspiciune de tuberculoză, medicii au lansat ipoteza unui caz foarte grav de gripă porcină, posibil A5H1N1. Fiind însă un caz complex, care i-a debusolat până şi pe medici, nu s-a oferit un diagnostic concret, aşteptându-se examenul necroptic.
Fata a fost dusă, în cursul săptămânii trecute, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad prezentând o stare clinică foarte gravă, cu insuficienţă respiratorie acută. Îna­inte de a se prezenta la Unitatea de Primiri Urgenţe a efectuat un tratament de cinci zile la domiciliu, crezându-se că este vorba despre o simplă viroză. Iniţial suspiciunea radiologică a fost de tuberculoză pulmonară, fapt pentru care s-a luat decizia transferului la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara. În cele din urmă însă fata a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Louis Ţurcanu din Timişoara, unde şi-a găsit tragicul sfârşit. „Nu ştiu de unde a apărut această variantă conform căreia victima ar fi murit din cauza unei gripe. Nu a fost nici tuberculoză, însă nici gripă. Din câte ştim, de vină a fost deprecierea inimii, fata având o afecţiune cardiacă. Deşi am fost informaţi că vom primi un caz foarte grav al unei fete venită în stare critică de la Arad, ne­fiind de competenţa noastră, fata a ajuns direcţionată către Spitalul Louis Ţurcanu“, ne-a declarat dr. Maria Cerbu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara.
Totodată dr. Gabriela Ţârle, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Arad, admite că în ecuaţie a apărut şi varianta unor probleme cauzate de inimă, însă susţine că „totul se poate schimba de la o oră la alta. În cazul acestui deces desfăşurăm o anchetă care se află în plină desfăşurare şi nu vreau să mă pronunţ înainte de a fi gata, pentru că nimic nu este sigur. La început nici măcar nu s-a adus în discuţie existenţa unor probleme cardiace. Aşteptăm mai multe analize în acest caz, iar rezultatele finale pot schimba totul. Este foarte posibil ca fata să fi avut mai multe afecţiuni asociate. În cadrul acestei anchete, suntem în legătură cu spi­- talul din Timişoara, cu medicina legală şi aşteptăm analizele de laborator şi rezultatul anatomo-patologic“.

Recomandările redacției