saguAgenţia pentru Protecţia Mediului Timişoara organizează o nouă acţiune în judeţul Arad. Astăzi, între orele 10 şi 12, la Şagu, 24 de elevi din comună vor planta 50 de puieţi de tei. „Plantările se vor realiza pe domeniul public pus la dispoziţie de către administraţia publică locală, în afara ariei protejate, fără impact asupra obiectivelor de conservare ale sitului. Activitatea debutează cu o scurtă prezentare privind evenimentul ecologic «Luna pădurii» şi o descriere a Sitului NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană, urmată de plan­ta­rea de puieți de tei. La finalizarea acţiunii, participanţii vor fi răsplătiţi cu materiale promoţionale şi de conştientizare realizate în cadrul proiectului”, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara. Reprezentanţii agen­- ţiei susţin că prin organizarea unor activităţi de ecologizare, ateliere de lucru, plantări, concursuri şi drumeţii, tinerii vor învăţa să protejeze mediul.

Recomandările redacției