Premieră pentru județul Arad: Comuna Vladimirescu devine prima comunitate din județ care reușește să acceseze un proiect major de finanțare nerambursabilă destinat sprijinirii elevilor din ciclul primar.
Datorită acestui program, toți copiii din clasele 0-4 de la Școala Gimnazială Vladimirescu, inclusiv cei din structurile arondate localităților componente, vor beneficia de o masă gratuită în fiecare zi de curs, pe o perioadă de trei ani.
Pe lângă asigurarea hranei zilnice, proiectul include și o serie de activități didactice și educaționale complementare, toate oferite în mod gratuit, cu scopul de a sprijini actul de predare și de a combate abandonul școlar.
Primarul comunei, Mihai Mag, a salutat public această reușită istorică pentru comunitatea locală, subliniind că meritul principal aparține echipei de management a școlii, care a dat dovadă de o implicare exemplară.
„Am o uriașă bucurie să vă anunț că Școala Gimnazială Vladimirescu a reușit să acceseze acest proiect cu finanțare nerambursabilă, fiind singura instituție de învățământ din întreg județul care a obținut o asemenea performanță. Este o realizare deosebită, iar aici este pe deplin meritul doamnei director Daniela Rus, al doamnei director-adjunct Manuela Băltan și al tuturor colegelor acestora care s-au implicat. În numele întregii comunități din Vladimirescu, le felicit și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac, zi de zi, în folosul copiilor noștri”, a declarat primarul Mihai Mag.
Implementarea proiectului va începe în perioada următoare, urmând ca de facilitățile programului să se bucure elevii din toate școlile arondate localităților ce aparțin de comuna Vladimirescu. Reprezentanții administrației locale și ai școlii vor transmite părinților detaliile organizatorice înainte de startul efectiv al distribuirii meselor.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției