Ziua Eroilor la Lipova
De Ziua Eroilor și de sărbătoarea Înălțării Domnului, deputatul Mihai Fifor a fost alături de comunitatea din Lipova, de primarul Florin Pera, de colegii consilieri locali și județeni, precum și de numeroși cetățeni, pentru a aduce un pios omagiu celor care și-au dat viața pentru România.
“Au fost clipe de reculegere, dar și de profundă recunoștință. În astfel de momente înțelegem mai bine că libertatea, pacea și demnitatea de care ne bucurăm astăzi nu au venit de la sine, ci au fost câștigate prin sacrificiul unor oameni care au pus binele țării mai presus de propria viață.
M-a impresionat respectul cu care lipovanii își cinstesc eroii și felul în care această comunitate păstrează vie memoria celor care au scris, cu jertfa lor, pagini esențiale din istoria noastră.
Să nu-i uităm niciodată pe cei care au făcut posibil prezentul nostru.
Glorie eternă eroilor României!
Hristos S-a Înălțat!”, a declarat parlamentarul Mihai Fifor.
La 40 de zile de la Sărbătoarea Învierii Domnului, creștinii ortodocși din întreaga țară sărbătoresc „Înălțarea Domnului”, o zi cu dublă însemnătate și extrem de importantă pentru poporul român, totodată în aceasta zi fiind marcată și „Ziua Eroilor”, iar în acest an această zi este cu atât mai specială, având și o a treia însemnătate, căzând în aceeași zi cu Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena.
“În semn de respect și în memoria eroilor neamului românesc căzuți la datorie, astăzi la Lipova, cu inimile și sufletele la unison, gândurile și eterna noastră recunoștință s-au îndreptat către eroii neamului românesc, pe care i-am comemorat în cadrul unui ceremonial cultural-religios cu depuneri de coroane de flori la toate monumentele și troițele existente pe raza orașului nostru.
Cu toții împreună am adus astfel un omagiu eroilor neamului românesc, care în semn de nemărginită dragoste de țară și popor, și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru libertate, adevăr și credință.
Evenimentul a fost unul deosebit, alături de noi fiind prezenți invitați de seamă: deputatul Mihai FIFOR, Marius SULINCEAN, reprezentanți ai Structurilor MAI din orașul Lipova: Poliția Română și Jandarmeria Română, precum și reprezentanţi ai ACMRR Lipova (Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Lipova), reprezentanți ai Liceului „Sever Bocu” Lipova – prof.Emanuela ANGHELUȘ și prof.Magda ROXIN și ai Liceului „Atanasie Marienescu” Lipova- prof. Ana BUGNAR, prof.Aurelia MIHAI și prof.Alexandra DEHELEAN împreună cu elevi ai claselor primare și de liceu din cadrul celor două instituții de învățamânt, precum și reprezentanți ai grădinițelor din orașul Lipova: Grădinița PP Lipova – prof. Claudia PAȘCU, prof.Roxana IZBAȘE, prof. Landiana SUCEAVA și prof.Mariana PETREUȘE, Grădinița PN3 Radna – prof. Daniela DATCU și prof. Claudia STEPAN și Grădinița PN4 Șoimoș – prof. Mihaela SĂLĂȘAN, împreună cu minunații copilași care au venit cu mari emoții și cu flori în mână pentru a aduce un omagiu eroilor neamului.
Au fost de asemenea alături de mine, Florin TRIPA – administrator public și membrii Consiliului Local Lipova și nu în ultimul rând reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din Lipova, Şoimoş și Radna – preoții Raul MOȚ, Vasile JIVĂNESCU și Mircea ȘIRIAN, care au oficiat și slujbele religioase de pomenire și desigur cetățeni ai orașului Lipova, manifestările organizate fiind deschise tuturor celor care și-au dorit să participe.
Tuturor celor care ați fost prezenți astăzi la Lipova și ați sărbătorit Ziua Înălțării Domnului alături de noi, aducând totodată un omagiu eroilor neamului românesc, vă mulțumim!
Totodată, tuturor celor care azi își serbeaza ziua de nume, cu ocazia Sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, vă urez din suflet o zi minunată, un călduros „La mulți ani!”, multă sănătate și binecuvântări alături de cei dragi”, a declarat Florin Pera, primarul orașului Lipova.

Eroii, cinstiți la Bârzava
Administrația comunei Bârzava, în frunte cu primarul Gabriel Faur și viceprimarul Lucian Hapca, au organizat și anul acesta evenimente care să cinstească memoria eroilor care au căzut în cele două războaie mondiale.
“Am avut bucuria de a fi alături de oamenii din comuna Bârzava, în cadrul unor manifestări care au adunat comunitatea în jurul valorilor credinței, respectului și tradițiilor locale.
Am răspuns cu mare drag invitației primarului Gabi Faur, un prieten drag și un om dedicat total comunității pe care o conduce.
Mai întâi la Bârzava, apoi la Dumbrăvița, am întâlnit oameni gospodari și primitori, care păstrează vie identitatea locului și demonstrează că spiritul comunității este la fel de puternic ca întotdeauna.
M-am bucurat să văd atât de mulți localnici reuniți într-o zi cu o semnificație aparte, petrecută împreună, cu respect pentru trecut și cu încredere în viitor.
Felicitări, Gabi, pentru implicarea și energia pe care le pui în tot ceea ce faci pentru această comunitate! Mulțumiri tuturor celor care ne-au primit cu căldură și ne-au făcut să ne simțim ca între prieteni.
Să aveți parte de o sărbătoare binecuvântată, cu liniște în suflet, sănătate și bucurii alături de cei dragi!
Hristos S-a Înălțat!”, a declarat parlamentarul Mihai Fifor.
