Belgia – Slovacia 0-1

Grupa E a început cu o surpriză la Munchen, unde România a surclasat Ucraina (3-0), și a continuat cu încă una, la Frankfurt. Slovacia a învins favorita grupei, Belgia, cu 1-0, după un gol marcat încă din minutul 7 de atacantul Slaviei Praga, Ivan Schranz. Doku a oferit cadou un balon adversarilor, iar după ce Casteels a respins șutul trimis de Kucka, Schranz a reușit să puncteze. Formația pregătită de Domenico Tedesco a încercat să revină în joc și a fost în multe rânduri aproape de egalare, în special la balonul respins de pe linia porții de Hancko, dar defensiva slovacă a rezistat eroic până la final. Belgia a avut și două goluri anulate, după verificări în camera VAR, ambele fiind decizii la limită. Mai întâi, în minutul 56, Lukaku a împins balonul în poartă din câțiva metri, dar a fost semnalizat în offside, iar o jumătate de oră mai târziu, același Lukaku a înscris, însă reușita nu a fost validată din cauza unui henț comis de Openda în faza premergătoare.

În a doua etapă din grupe, Slovacia va juca împotriva Ucrainei, vineri, de la ora 16:00, iar Belgia va întâlni România, sâmbătă, de la ora 22:00.

Formații:

Belgia: Casteels – Castagne, Faes, Debast, Carrasco (Lukebakio 84) – Mangala (Bakayoko 58), Onana – Trossard (Tielemans 74), De Bruyne, Doku (Openda 84) – Lukaku. Rezerve neutilizate: Sels, Kaminski – De Cuyper, De Ketelaere, Theate, Vermeeren, Vertonghen, Vranckx, Witsel. Selecționer: Domenico Tedesco

Slovacia: Dubravka – Pekarík, Vavro, Skriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda (Obert 90+4) – Schranz (Duris 81), Bozeník (Strelec 70), Haraslín (Suslov 70). Rezerve neutilizate: Rodak, Ravas – Gyomber, De Marco, Kosa, Rigo, Benes, Hrosovsky, Bero, Bozenik, Tupta, Sauer
Selecționer: Francesco Calzona

Arbitru: Umut Meler (Turcia). Asistenți: Emre Eyisoy, Kerem Ersoy. Rezervă: Serdar Gözübüyük. VAR: Bastian Dankert, Alper Ulusoy, Marco Fritz

 

Austria – Franța 0-1

Ca şi cealaltă mare favorită, Anglia, şi Franţa a început Campionatul European cu o victorie la limită la capătul unei evoluţii sub aşteptări. Vicecampioana mondială a învins Austria cu 1-0 la Dusseldorf, singurul gol fiind marcat în propria poartă de fundașul Maximilian Wober. În minutul 38, Mbappe a centrat în careu, iar apărătorul de la Borussia Monchengladbach s-a încurcat cu un coechipier și a trimis cu capul în plasă. Mbappe a avut o șansă uriașă în minutul 55, când a scăpat singur cu portarul Pentz, însă a tras pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă. Thuram a irosit și el două oportunități bune pentru francezi, în timp ce austriecii au căutat în zadar egalarea până la finalul celor 99 de minute. Mbappe a părăsit gazonul spre finalul timpului regulamentar, cu nasul spart, după un duel aerian cu un adversar.

A doua etapă din această grupă se va disputa vineri, când Austria va întâlni Polonia, de la ora 19:00, iar Franța va juca împotriva Olandei, de la ora 22:00

Formații:

Austria: Pentz – Posch, Danso, Wober (Trauner 59), Mwene (Prass 88) – Seiwald, Sabitzer – Laimer (Schmid 90+1), Baumgartner, Grillitsch (Wimmer 59) – Gregoritsch (Arnautovic 59). Rezerve neutilizate: Lindner, Hedl – Daniliuc, Entrup, Grull, Kainz, Lienhart, Querfeld, Seidl, Weimann. Selecționer: Ralf Rangnick

Franța: Maignan – Kounde, Upamecano, Saliba, T. Hernandez – Griezmann (Fofana 90), Kante, Rabiot (Camavinga 71) – Dembele (Kolo Muani 71),  Thuram, Mbappe (Giroud 90). Rezerve neutilizate: Areola, Samba – Clauss, Barcola, Coman, Konate, Mendy, Pavard, Tchouameni, Zaire-Emery. Selecționer: Didier Deschamps

Arbitru: Jesus Gil Manzano (Spania). Asistenți: Diego Barbero, Angel Nevado. Rezervă: Mykola Balakin. VAR: Juan Martinez Munuera, Alejandro Hernandez, Tiago Martins

FOTO: UEFA

Lasă un răspuns

Recomandările redacției