botaAjuns la 34 de ani, fostul mijlocaș al UTA-ei din perioada 2003-2006 a părăsit România și a devenit antrenorul unei grupe de copii dintr-o localitate situată lângă orașul german Koln. Călin Bota a jucat ultima dată la CSM Lugoj, alături de care a promovat în Liga a III-a, dar s-a despărțit de echipă vara trecută, înainte de startul actualei stagiuni.
„Aveam deja o vârstă, desigur, puteam să continui, dar am ales să accept că finalul unei cariere de aproape 30 de ani a venit. Şi cum în România şansele unei existenţe decente nu prea există, soarta a făcut să merg în Germania. Acolo lucrez, într-o mică localitate de lângă Koln şi acolo antrenez o grupă de copii. M-am bucurat de fotbal atâţia ani, l-am făcut de multe ori din plăcere şi acum vreau să învăţ şi copiii să se bucure de acest minunat sport”, a mărturisit Bota, alintat pe vremuri „Rivaldo din Banat”.
Bota a debutat la Poli Timișoara pe când avea 17 ani, apoi a mai jucat, pe lângă UTA, la Unirea Sînnicolau Mare sau AC Universitatea Arad.

Recomandările redacției