UAVAbsolvenţii Facultăţii de Ştiinţe Exacte din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu şi-au dat întâlnire în Complexul M, pentru a participa la cursul festiv. Îna­inte de eveniment, conducerea universităţii şi reprezentanţii facultăţii au susţinut o conferinţă de presă, pentru a prezenta rezultatele obţinute şi pentru a vorbi de planurile de viitor. „Facultatea a avut, anul acesta, 80 de absolvenţi la specializarea Informatică, 50 la specializarea Matematică-Informatică, iar programul de studii de master Informatică aplicată în ştiinţe tehnologice şi eco­nomie a avut 40 de absolvenţi”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. La rândul său, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul universităţii de stat arădene a ţinut să-i felicite pe absolvenţi. „Acum, la sfârşit de an, printre absolvenţi avem şi viitori IT-işti, şi viitori profesori de matematică. Îi felicit pe toţi”, a spus rectorul.
Trebuie spus că reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Exacte şi-au făcut o serie de planuri şi pentru atragerea studenţilor străini. „Ne pregătim pentru o formă de învăţământ în limba engleză, pentru a atrage studenţii străini”, a susţinut prof. univ. dr. Mariana Nagy, directorul Departamentului de Matematică Informatică, cea care a ţinut cursul festiv.
În ceea ce-l priveşte, conf. univ. dr. Sorin Nădăban, decanul facultăţii le-a transmis absolvenţilor un mesaj: „Credeţi în visele voastre!” „De obicei, la astfel de festivităţi, unii se aşteaptă să fie ora bilanţului. Con­sider că ar fi bine să facem acest bilanţ la întâlnirea de zece ani”, a încheiat decanul.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției