falubDe când a preluat-o pe UTA, Adrian Falub nu a pierdut niciun meci împotriva echipelor Timișoarei, fie că ele sau numit Poli sau ACS Poli. Cu două victorii (cea de vinery cu 1-0) și un egal, antrenorul utist începe să devină un mic „naș” pentru Vali Velcea, care, în schimb, e maestru în declarații otrăvite față de rivalii de pe Mureș. La finalul disputei din această seară, „principalul” arădenilor a ținut să-i dea o replică scurtă omologului său de pe Bega: „Mă mai bucur că, de Ziua Femeii, timi­șorenii nu au stricat sărbătoarea «Bătrânei Doamne» și au și făcut economie la flori. Neînscriind niciun gol nu au mai trebuit să le ofere nimic femeilor, așa cum le-au pro­mis înainte de meci”.
Revenind la desfășurarea partidei și concluzia ei, tehnicianul „textiliștilor” a spus: „Este o victorie importantă pentru noi, pentru a ține vii speranțele noastre în acest sezon. Suntem conștienți că am suferit în multe momente ale jocului și știam că se va întâmpla asta din moment ce am început pregătirea destul de târziu și avem restanțe la capitolul fizic. Practic, noi de vreo zece zile ne antrenăm în regim de echipă profesionistă, așa că ne așteptam să cădem puțin după minutul 60. Poate nu chiar atât de mult, având în vedere că am și jucat cu un om în plus. Dar, până la urmă, sunt bucuros că efortul băieților a fost răsplătit, din această perspectivă am meritat sucesul”.
Tot legat de meci și atuurile UTA-ei în fața lui ACS Poli, Falub a adăugat: „Din punct de vedere tactic, i-am blocat foarte bine pe Ovidiu Petre și Popa­radu, care au evoluat mereu cu spatele la poartă, lucru ce-i incomodează vizi­bil. Apoi, am câștigat și duelul pe benzi, acolo unde Neagu și Feussi au avut un aport important pe faza ofensivă. Să nu uităm, totuși, că cele câteva ocazii ale Timișoarei au venit pe greșelile noastre și nu neapărat pe un fond de joc foarte bun. În schimb, ocaziile noastre au venit datorită organizării bune din punct de vedere tactic și nu pe erorile adversarului. Oricum, Timi­șoara rămâne o echipă bună, cu pretenții, ce se bazează pe jucători cu mare experiență și care atunci când a avut două vârfuri împinse ne-a creat mari probleme. Dar, una peste alta, poate așa avrut Dumnezeu și anume să răsplătească cu acest rezultat efortul mare al jucătorilor noștri”, a concluzionat Falub.

Recomandările redacției