Comunitatea din Ostrov, comuna Birchiș, se pregătește să găzduiască prima ediție a Festivalului „În grai și culoare”, un eveniment dedicat tradițiilor, artei și promovării graiului bănățean. Manifestarea va avea loc duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, la Căminul Cultural din Ostrov.

Peste 60 de elevi de la Școala Gimnazială „Alexandru Mocioni” din Birchiș și Școala Gimnazială „Patrichie Popescu” din Bata vor participa la concursul organizat în cadrul festivalului, aducând în prim-plan frumusețea tradițiilor și a identității locale.

Alături de participanți vor fi prezenți și reprezentanții Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean (ASCB) și ai Asociației pentru Vorbirea Bănățană (V.O.R.B.A.), organizații implicate în păstrarea și promovarea graiului specific Banatului.

Primarul comunei Birchiș, Răzvan Pașca, îi invită pe locuitorii comunei și nu numai să participe la această primă ediție a festivalului.

„Duminică, 18 octombrie, la ora 13:00, vă invităm la Căminul Cultural din Ostrov, la prima ediție a Festivalului «În grai și culoare». Vor concura peste 60 de elevi de la școlile gimnaziale din Birchiș și Bata. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul Răzvan Pașca.

Evenimentul este organizat de Parohia Ortodoxă Română Ostrov, Primăria și Consiliul Local Birchiș, alături de cele două asociații culturale, având ca scop valorificarea tradițiilor locale și transmiterea acestora către tinerele generații.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției