Festivalul Medieval al Cetății înscrie Ineul pe harta selectă a orașelor culturale din România

1
961

Ineul a sărbătorit cu mare fast cea de-a XVI-a ediție a Zilelor orașului, dar și Festivalul Medieval al Cetății Ineului, aflat la prima ediție. Chiar dacă vremea s-a împotrivit și a plouat întruna, pe lângă faptul că a fost destul de rece, cele două evenimente a atras în două zile aproximativ 5.000 de spectatori. „Sărbătorim a 16-a ediție a Zilelor orașului Ineu, prin festivități care s-au desfășurat pe parcursul a două zile, respectiv 28 și 29 august, în doua locații diferite. În Cetatea Ineului a avut loc un festival medieval, în care cei curioși au avut parte inclusiv de muzică medievală. Festivalul s-a desfășurat de la 10.00 la 20.00. Au mai fost organizate obiceiuri medievale, lupte, gastronomie medievală etc. Cea de-a doua locație a fost Parcul Dendrologic, unde în data de 28 s-a desfășurat spectacolul de muzică ușoară, iar în 29 trebuia cel de muzică populară. De asemenea, în data de 28 am avut o defilare a circa 100 de motocicliști ai Clubului Motor Run Ineu. Datorită condițiilor meteo nefavorabile, prezența spectatorilor a fost mai redusă ca de obicei în ambele zile. Acesta a și fost motivul pentru care am fost nevoiți să mutăm spectatolul de muzică populară în Casa de Cultură Orășenească. Cu toate astea, au fost prezenți aproximativ 5.000 de spectatori în ambele zile“, ne-a declarat Ionel Alb, viceprimarul orașului Ineu.

Proiect inițiat în anul 2004

Călin Abrudan, primarul Ineului, a fost cel care a inițiat Zilele orașului. „Am fost inițiatorul evenimentului dedicat Zilelor Orașului Ineu încă de pe vremea când eram consilier local. M-am numărat printre cei trei inițiatori ai acestui eveniment, care iată din anul 2004, când am propus să aibă loc Zilele orașului, se desfășoară și astăzi și are un succes atât de mare. Mă bucur foarte mult că am reușit să organizăm până la urmă Zilele Ineului, deoarece pandemia era cât pe ce să ne strice planurile și anul acesta. Ne numărăm printre puținele localități care au reușit să organizeze astfel de evenimente, ba mai mult sunt foarte fericit că am avut parte anul acesta de prima ediție a Festivalului Medieval al Cetății. Sperăm ca în anii următori să rupem festivalul de Zilele orașului și să facem un eveniment separat, care în timp să devină o tradiție pentru Ineu“, ne-a declarat Călin Abrudan.

Referitor la stadiul lucrărilor de la Cetatea Ineului, primarul Călin Abrudan a menționat faptul că din luna septembrie, octombrie sperăm să avem constructorul la treabă. Am început cu lucruri mărunte la cetate, dar sperăm să obținem autorizația cât mai repede posibil ca să putem să lucrăm. Sperăm ca anul viitor să avem parte de o cetate în plin lucru pe vreme de vară, iar după aceea să avem Festivalul Medieval care să merite să fie făcut în jurul Cetății“.

Despre cetate a vorbit și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: Primarul Călin Abrudan face eforturi admirabile pentru a revitaliza Cetatea și a da, astfel, o nouă perspectivă de dezvoltare orașului Ineu. Festivalul Medieval este susținut și de Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean. În cadrul evenimentului s-au putut urmări demonstrații de luptă medievală, tir cu arcul, demonstrații de tras cu tunurile, gătire după rețete medievale, spectacol și show cu foc etc“.

Ploaia schimbă modul de desfășurare al Zilelor Ineului

Aceste două zile au fost, ca de obicei pentru ineuani, pe timp de ploaie. E o tradiție pentru noi: indiferent când organizăm Zilele Ineului, fie că le punem în iunie, ori în iulie sau în august – plouă. Așa că de la anul vom purta o discuție în interiorul primăriei și probabil vom organiza Zilele Ineului într-un mod diferit. Probabil pe cele două luni de vară vom avea în fiecare weekend câte un artist invitat, desigur consacrat, la alte dimensiuni din punct de vedere financiar. Cel puțin, sperăm ca din cele opt weekend-uri pe care le prindem în iulie și august să avem câteva în care nu va ploua. Și astfel vom avea și noi parte de artiști în mijlocul nostru, iar ineuanii să se poată bucura de ei“, ne-a dezvăluit Călin Abrudan.

Programul artistic

În prima seară de concerte au făcut spectacol Roxen și Compact. Chiar dacă a plouat, muzica bună a strâns un public numeros care a înfruntat cu stoicism frigul.

Insistența ploii a făcut însă ca spectacolul din cea de-a doua seară din cadrul Zilelor orașului Ineu să se desfășoare în Casa de Cultură, care a devenit pur și simplu neîncăpătoare pentru publicul însetat de muzică bună.

Ansamblul Doina Crișului din Ineu, pregătiți de Petre Șimăndan, a prezentat Dansuri de Ineu și de Șicula.

Am acceptat cu mult drag și cu o deosebită onoare să particip la spectacolul de încheiere al Zilelor Ineului, la invitația primăriei Ineu. Am venit cu un program special de muzică populară. Toate piesele din program sunt compuse de mine. Conducerea muzicală îmi aparține, iar soliști sunt Daniel Ilie și Claudia Ionaș, ne-a declarat Florin Ionaș, adică „Generalu, din Lipova. Pe scenă a urcat și Claudia Ionaș, fiica Generalului.

Pe scenă au mai urcat Sorina Măgurean, Grupul Ineuanii, General Music, Claudia Ionaș, Daniel Ilie. Prezentatoarea evenimentului a fost Nicoleta Pavel, care a purtat un costum de Ineu, vechi de peste o sută de ani.

La mulți ani, Ineu!

Eu, în primul rând, mi-am dorit să fie oamenii sănătoși. Slavă Domnului, până acum, mare parte dintre noi ne putem bucura de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Sper în continuare ca ineuanii noștri să fie sănătoși și să aibă parte de multe zile ale Ineului împreună“, a declarat Călin Abrudan.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.