Festivalul „Zile și Seri de Literatură Doinaș” reunește la Arad nume importante ale vieții culturale românești

0
429

festival

Prima ediție a Festivalului Zile și Seri de Literatură Doinaș va avea loc la Arad în perioada 2 – 4 aprilie. Manifestarea este organizată de Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 sub coordonarea scriitoarei Lia Faur.

Vor avea loc lansări de carte, lecturi publice, dezbateri și recitaluri de poezie având ca temă viața și opera poetului Ștefan Augustin Doinaș.

Invitați speciali sunt istoricul, eseistul, scriitorul și omul politic Adrian Cioroianu, scriitorul și jurnalistul Emil Hurezeanu, criticul literar Daniel Cristea Enache și istoricul Victor Neumann.

Vor participa Gabriel Cheșcu, redactor – șef al Revistei Timpul și al Editurii Adenium, Daniel Șandru, directorul editorial al Editurii Adenium, Iași, Andrei Giurgia, editor coordonator al revistei Timpul, Iași, scriitorii Gheorghe Schwartz, Vasile Dan – președinte al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, Gheorghe Mocuța, Cătălin Lazurca, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț, Lia Alb și Lucia Cuciureanu.

“Am gândit acest proiect din necesitatea de a aduce în prezent numele unui mare poet român, arădean, Ștefan Augustin Doinaș, uitat, denigrat și nerevendicat îndeajuns de orașul al cărui reprezentant este. Nu îmi doresc o întoarcere în timp, o acțiune blazată, lipsită de nonconformismul generației douămiiste, deoarece însuși poetul a avut mereu un spirit tânăr, însă orice început trebuie să se bazeze pe un fundament puternic, bine cunoscut și înțeles. În acest scop am invitat la Arad personalități ale vieții culturale care pot defini mai bine cine este Doinaș, ce a scris, cum a trăit. Istoricii Adrian Cioroianu și Victor Neumann vor vorbi despre perioada comunistă, scriitorul și analistul Emil Hurezeanu, a fost prieten apropiat al cuplului Doinaș, și criticul literar Daniel Cristea – Enache, coordonatorul unui volum de poeme, ”111 cele mai frumoase poezii – Ștefan Augustin Doinaș -, Editura Nemira, 2014. Participă, de asemenea, cu lansare de carte, și Editura Adenium, Iași, precum și echipa redacțională a Revistei TIMPUL. Cred că Aradul are nevoie de astfel de întâlniri care să creeze emulația unui oraș cultural și nu a unuia muncitoresc, cum o spun adesea gurile rele. Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș va crea, timp de trei zile, o efervescență culturală în jurul poetului arădean, în licee, bibliotecă, teatru, în fața publicului care va dori să-și schimbe puțin preocupările. Sper ca acest început să dea naștere pe viitor unui festival care să adune mari nume ale culturii românești și străine, alături și împreună cu alte acțiuni artistice ale Aradului care, în acest fel, nu se elimină, ci se completează”, a declarat Lia Faur.

Partenerii evenimentului sunt Primăria Municipiului Arad, Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”, Biblioteca județeană ”A. D. Xenopol”, Librăria Scienta, Colegiul Național ”Preparandia Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național ”Moise Nicoară”, Colegiul Național ”Vasile Goldiș”, Seminarul Teologic Ortodox și Colegiul Economic.

Programul festivalului

Joi, 2 aprilie

11:00-12:00 – Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Vasile Dan, Ioan Matiuț, la Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”;

12:00-13:00 – Despre comunism și alte pacoste, întâlnire cu Adrian Cioroianu, la Colegiul Național ”Moise Nicoară” împreună cu Seminarul Teologic Ortodox Arad;

14.00 – Ştefan Augustin Doinaş – luntraşul dintr-un ciob de sticlă, Expoziție de carte ”Doinaș”, recital de poezie, discuții, evocări despre Ștefan Augustin Doinaș, la Biblioteca Județeană ”A. D. Xenopol”, participă scriitori din Liga scriitorilor arădeni, moderator Lucia Bibarț;

18.00 – Lansare de carte,  111 cele mai frumoase poezii – Ștefan Augustin Doinaș, Editura Nemira, ediție alcătuită de criticul literar invitat, Daniel Cristea – Enache,  Librăria Scienta, str. Vasile Alecsandri, nr. 1;

Vineri, 3 aprilie

9:00-10:00  –  Ștefan Augustin Doinaș, prezentat de Daniel Cristea – Enache, Colegiul Național ”Preparandia Dimitrie Țichindeal”;

9:00-10:00 – Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Lia Faur, Colegiul Național ”Preparandia Dimitrie Țichindeal”;

9:00-10:00 – Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Gheorghe Schwartz, Cătălin Lazurca, Colegiul Național ”Moise Nicoară”;

12:00:13:00 – Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Gheorghe Mocuța, Lia Alb, Colegiul Economic;

12:00-13.00 – Despre Doinaș cu scriitorii arădeni, Andrei Mocuța, Lucia Cuciureanu, Colegiul ”Vasile Goldiș”;

12:00 – Despre comunism și alte pacoste, Adrian Cioroianu  în dialog cu elevii Colegiului Național ”Preparandia Dimitrie Țichindeal”;

12:00 –  Ștefan Augustin Doinaș, prezentat de Daniel Cristea – Enache, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”;

17:00 – România comunizată și literatura, conferință susținută de Adrian Cioroianu și Victor Neumann, Sala Ferdinand, moderator Lia Faur;

17:00 – Este Ștefan Augustin Doinaș un poet contestat?, Cenaclul literar ADN, moderator Lucia Cuciureanu, Drama’s Club, în incinta Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”;

20:00 – Recital de poezie din creația lui Ștefan Augustin Doinaș. Recită actorii: Ovidiu Ghiniță, Ioan Peter, Dorina Darie – Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat. Sala Studio a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”.

Sâmbătă, 4 aprilie

10.00 – – Tabloul unui destin – Ștefan Augustin Doinaș de Mihaela Doboș, Lansare de carte, Editura Adenium, Iași. Participă: criticul literar Daniel Cristea-Enache și Gabriel Cheșcu, redactorul-șef al Editurii Adenium. Moderator: Daniel Șandru, directorul editorial al Editurii Adenium. Librăria Scienta. Lansarea ultimului număr al revistei Timpul (martie, 2015). Participă: criticul literar Daniel Cristea-Enache, istoricul Adrian Cioroianu, prof. univ. dr. Daniel Șandru (directorul revistei Timpul), Gabriel Cheșcu (redactorul-șef al revistei Timpul). Moderator: Andrei Giurgia (editor coordonator al revistei Timpul). Librăria Scienta;

11.00 – Amanta mea, ideea – Scriitorul Emil Hurezeanu va vorbi despre Doinaș și Irinel – prietenii săi misterioși, participă istoricul Adrian Cioroianu, criticul literar Daniel Cristea-Enache,  actrița Angela Petrean, Boeme  Café Teatru, în incinta Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, etaj I.

14.30–  Întâlnire cu Emil Hurezeanu, Sala Ferdinand – Primărie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.