fleseriuDan Fleşeriu şi Monica Brosovszky ar putea fi o variantă pe banca tehnică a campioanei României Univ.Goldiş ICIM. Cei doi fac tandem la lotul naţional feminin sub 20 de ani, unde Brosovszky a fost solicitată de fostul antrenor al celor de la CSM Satu Mare. Căpitanul ICIM-ului, decis să îşi înceapă ucenicia în antrenorat, i-ar putea întoarce serviciul lui Fleşeriu, liber de contract, punându-i o vorbă bună la conducerea campioanei. Cert este că se caută soluţii pentru postul de antrenor, mai ales după ce Dan Moraru a declarat în dese rânduri că vrea să se retragă. Certitudini nu există încă nici la nivel de lot, cu toate că s-a confirmat dorinţa păstrării jucătoarelor de bază:
„Avem două variante pentru postul de antrenor, vom vedea care se va materializa. La nivel de jucătoare, sub contract le mai avem doar pe Mercea şi Crăciun. Ne dorim un lot echilibrat, format dacă se poate din şase străine şi şase românce. În FIBA EuroCup vom putea folosi doar două americance, urmând să ne orientăm şi după acest re­gulament. Când vom şti exact pe ce buget ne bazăm, vom demara şi tratativele, probabil luna viitoare vor apărea şi transferurile”, ne-a declarat preşedintele Univ.Goldiş ICIM, Marcel Urban. 630.000. de lei au fost deja aprobaţi de Primărie, în cadrul primei sesiuni a proiectelor pentru sportul de performanţă (n.n. va mai urma o sesiune), astfel că bugetul pentru sezonul viitor prinde contur..
Dacă Universitatea Vasile Goldiş, excelent reprezentată de baschetbaliste, îşi va menţine sprijinul financiar, iar Consiliul Judeţean va contribui şi el la buget, campioana României ar putea spera la un nou sezon foarte bun. „Bugetul este în grafic, iar în perioada imediat următoare o să ne achităm şi de restanţele financiare faţă de jucătoare. Până nu le plătim la zi nu putem discuta des­pre noile contracte. Oricum, am vorbit cu jucătoarele pe care ni le dorim în continuare, nu îmi fac probleme că vor semna prea repede cu alte echipe. În zilele următoare trebuie să ne înscriem şi în FIBA EuroCup”, mai spune Urban.
S.A.

Recomandările redacției