tirnovaSenatorul Ioan Cristina şi primarul comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, au considerat drept nişte „inepţii” declaraţiile date în urmă cu o zi de de parlamentarul democrat-liberal Eusebiu Pistru, cu referire la situaţia din comună, care este blocată din punct de vedere administrativ din cauza unei alianţe locale între PD-L şi PSD. „Eu vorbesc cu documentele în faţă, nu vin cu poveşti ca şi domnul deputat Pistru. În primul rând, e documentul adresat de mine către Finanţe, să ne ajute să putem plăti salariile bugetarilor. De mine, nu de altcineva! Mai apoi, e documentul prin care cei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad ne răspund că nu ne pot ajuta şi, în al treilea rând, e un document în care se face revenire la cel de al doilea, în urma intervenţiei mele la domnul prefect şi a domnului prefect la Finanţe, motiv pentru care ţin să-i mulţumesc. E adevărat că au fost şi reprezentanţii PD-L la prefect, respectiv consilierii locali ai acestui partid, dar ei au fost chemaţi să dea explicaţii, să spună de ce nu votează bugetul. Şi au mai avut şi tupeul să-l întrebe pe prefect de ce nu ia măsuri împotriva mea. Aceasta este realitatea, iar cei 6.000 de cetă­ţeni ai comunei o ştiu prea bine. S-a ajuns, la Tîrnova, ca şase consilieri locali să-şi bată joc de 6.000 de oameni. Asta e realitatea, ăsta e PD-L la Tîrnova”, a declarat Florin Farcaşiu. Acesta consideră că declaraţiile lui Pistru au fost făcute pentru a încerca să dreagă faptul că aleşii PD-L şi PSD din Tîrnova nu s-au prezentat să voteze bugetul local, lăsând comuna într-o situaţie de blocaj. În plus Farcaşiu a mai declarat: „Este curios cum ieşirea mediatică a domnului deputat Pistru a avut loc cu numai o zi înainte ca acesta şi pedeliştii să împartă cadouri în comună, lucru care s-a petrecut luni 29 aprilie, după Florii”.
În ceea ce-l priveşte, senatorul USL Ioan Cristina a declarat că Eusebiu Pistru, mânat probabil de anumite interese, îi instigă pe consilierii democrat liberali şi, mai grav, pe cel al PSD. „El îi montează pe con­silierii PD-L să nu voteze bugetul. Grav este că a reuşit să-l instige şi pe cel de la PSD împotriva primarului şi a locuitorilor comunei”, a declarat senatorul.
În opinia sa, numai o lege electorală nedreaptă a făcut ca Pistru să fie acum deputat în Parlamentul României. „Numai o lege nedreaptă a făcut ca fostul deputat Ciprian Luca să rămână acasă iar parlamentar să ajungă – doar pentru că a picat ţagăra pe el – Eusebiu Pistru. Acesta din urmă se erijează în reprezentant al cetăţenilor, dar ştim prea bine – şi noi, şi cetăţenii – pe cine reprezintă cu adevărat”, a declarat senatorul USL Ioan Cristina.

Recomandările redacției