Florin Galiş îl acuză pe primarul Falcă de triplarea taxelor pentru terasele din centru

0
400

galisConsilierul municipal Florin Galiş a criticat triplarea taxelor pe care comercianţii trebuie să le plătească pentru terasele din zona centrală. Drept vinovat pentru acest fapt, alesul local îl indică pe primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Florin Galiş spune că paradoxul unui oraş care doreşte să devină o capitală cultu­rală este că devine din ce în ce mai pus­tiu. „Celebrul «Corso» se goleşte de viaţă… am ajuns să avem o înşiruire de palate ce adăpostesc o înşiruire de spaţii goale şi lăsate în plata Domnului. După ce comercianţii care umpleau ştrandul Neptun zi şi noapte, au capitulat în faţa măririlor exagerate de taxe impuse de administraţia Falcă, se pare că acum a venit rândul comercianţilor de pe Bulevard. Motivul este simplu: taxa percepută pentru terasele de pe bulevard s-a triplat!”, a afirmat Florin Galiş.
Consilierul USL mai declară că Gheor­ghe Falcă este un primar orbit de pro­priile interese şi calcă în picioparea orice obstacol. „Din păcate, trăim într-un oraş condus de un primar orbit de propriile interese călcând în picioare orice obstacol. Vă dau un exemplu: în anul electoral 2012 taxa de amplasare de terase era 1 leu pe metru pătrat pe zi, iar de anul acesta taxa este de 3,4 lei. Efectele sunt deja vizibile: terasele au început să dispară. În calitate de locuitor al acestui oraş vreau să-l întreb pe domnul primar, ce alternativă de agrement le oferă arădenilor? Şi ce perspectivă de dezvoltare crede că oferă oraşului prin toate măsurile absurde pe care le impune? Ipocrizia merge până la nivelul la care îndrăz­neşte să îşi aroge merite inexistente, acoperind cu uitare toate abuzurile pe care le-a comis cu bună ştiinţă în prea-multele sale mandate. Acum un an am depus un proiect de hotărâre prin care solicitam reducerea cuantumului autorizaţiei de funcţionare şi a taxei de orar la jumătate având ca principal argument resuscitarea mediului economic arădean. Nu doar că proiectul a fost respins, ci taxele au explodat, iar în acest caz particular s-au triplat”, a declarat Florin Galiş pre­şedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad şi liderul consilierilor locali ai USL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.