galisConsilierul local municipal Florin Galiş a reclamat abuzul administraţiei Falcă de a cere taxă de intrare la Ştrandul Neptun chiar şi în extrasezon. „Cu toţii ne uităm în timp şi ne amintim de o perlă turistică a Aradului… Ştrandul Neptun. Nu cred că este vreun arădean care să nu-şi amintească cu plăcere de vremurile de glorie ale ştrandului, de nenumăratele posibilităţi de agrement pe care le avea şi, de ce nu, de mândria locală care o oferea ştrandul nostru. Ei bine, vremurile acelea au apus odată cu ambiţia domnului primar de a desfiinţa şi acest simbol. Sub pretextul unor investiţii a căror justificare nu-şi găsesc veridicitatea decât pe hârtie, Ştrandul Neptun a devenit o cuşcă în care arădenii se înghesuie în lipsă de alternative. Dincolo de aceste aspecte, mai trebuie sesizat un abuz de netolerat al administraţiei Falcă: taxa de intrare. Şi acum, în extrasezon, oricine doreşte să intre în incinta ştrandului cu maşina sau pietonal, este obligat să achite 5 lei, chipurile «taxa de parcare»”, a declarat Florin Galiş. Consilierul local municipal a lansat critici dure la adresa primarului Gheorghe Falcă despre care mai spune că a distrus ştrandul. „Este cu adevărat josnic ceea ce face edilul acestui oraş. De altfel, putem rezuma întreaga sa activitate la o serie de impuneri. Un declarat om de dreapta, cum se laudă a fi domnul Falcă, nu a făcut nimic altceva decât să impună taxe şi impozite, să ridice cuantumul acestora ori de câte ori a dorit, să distrugă sute de firme care duceau economia locală în spate, să toarne asfalt pe unde a putut şi să dea mii de euro pe o băncuţă. Privit în acest registru, pot spune şi eu că Falcă a făcut ceva. Ştrandul Neptun a devenit o ruină şi, totodată, un lux şi un abuz pentru arădeni. Pe lângă faptul că această taxă de parcare este ilegală, este şi un afront adus agenţilor economici care au supravieţuit regimului. Este un cost semnificativ pentru oricine care doreşte să organizeze un eveniment în incinta Ştrandului. Concluzionez că domnul primar duce un război personal împotriva a orice poate aduce un plus valoare Aradului. De aceea, Aradul este în faţa doar în viziunea domniei sale”, a mai completat Florin Galiş.

Recomandările redacției