Bucureștenii sunt în plin proces de reconstruire, site-ul gsp.ro anunțând ieri că șefii Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache negociază cu mai mulți jucători din prima ligă.
Printre numele vehiculate de sursa citată se numără doi foști jucători ai UTA-ei. Florin Purece, a cărui Concordie Chiajna a retrogradat în liga secundă e nominalizat pe lista dinamoviștilor, alături de încă patru foști elevi ai lui Ilie Stan la gruparea ilfoveană – Bambarra, Wellington, Belu și Serediuc. John Ibeh, component al arădenilor în ultima stagiune din Liga I, trecut apoi la Oțelul Galați și legitimat ultima dată la Pandurii Târgu-Jiu e și el în cărți pentru un transfer la Dinamo, impresarii săi anunțând că înțelegerea sa cu gorjenii a expirat. Ibeh a cucerit titlul național cu gălățenii acum trei ani, iar cu Pandurii a terminat pe locul doi, care duce gruparea din orașul lui Brâncuși în Europa League.

Actualitate 1865
Un nou cartonaș roșu pentru conducerea UTA-ei: au uitat repede de Nicolae Bara! Fanii i-au taxat dur
citește mai mult »