Mijlocașul Florin Rus, component al Șoimilor Pâncota, a fost cedat de alb-negri celor de la Național Sebiș. Junior la UTA și coleg de generație cu Pascariu sau Negru, Rus a înscris un gol pentru pâncotani în turul campionatului, în acel epic 3-3 de la Hunedoara.
„Rus a fost împrumutat pentru 6 luni la Național Sebiș”, a confirmat Pavel Piroș, președintele Șoimilor, anunțând că în câteva zile e posibil să se mai concretizeze discuțiile cu un fotbalist vizat pentru un transfer. Mijlocașul e al treilea jucător care se desparte de Șoimii în această iarnă, după Cosmin Ruja și Claudiu Borteș. Până acum, au sosit Dumitru Copil și Sergiu Vițu.
Altfel, jucătorii Pâncotei urmează programe individuale de pregătire până vineri, zi în care se desfășoară primul antrenament al anului. O zi mai târziu, Șoimii dispută primul meci de pregătire al sezonului hibernal, în compania Recoltei Apateu, o echipă „de suflet” a lui Pavel Piroș.
Sport 23
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »