Despre fotbal se spune că este oglinda societății. Și, cum este sportul care naște pasiuni enorme, o societate violentă se va reflecta într-un mod similar în sportul care o oglindește. Europa a cunoscut de-a lungul deceniilor trecute, numeroase episoade tragice, cu zeci de morți pe stadioane. Cazurile Heysel 1986 sau Hillsborough 1989 au în spate atât traume sociale nevindecate cât și o optică a autorităților statului anacronică și obtuză. Însă măcar victimele inocente ale acelor drame n-au murit degeaba. Societatea a învățat din ele, dovadă că Europa în general și stadioanele de fotbal de pe Bătrânul Continent în particular, au devenit în mare măsură sigure. Evident, nimic nu este perfect, astfel că incidente și chiar tragedii se mai petrec însă ele sunt sporadice și cu număr limitat în victime.
Din păcate însă progresul civilizației umane nu este liniar. Învățăm însă nu învățăm cu toții la fel de repede. Există încă numeroase locuri pe glob unde violența socială este un modus vivendi, întreținută și amplificată de multe ori chiar de către autorități; iar în astfel de locuri, în astfel de lumi, tragediile de pe stadioanele de fotbal, acolo unde se adună întreg butoiul cu pulbere al străzii, sunt în continuare aproape o banalitate. Anual auzim (prea) multe știri despre zeci de incidente cu morți și răniți pe stadioanele din America de Sud, Africa sau Asia.
Cel mai recent episod din acest șir de tragedii, a avut loc în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Scena lui, derby-ul fotbalului indonezian, între Arema și Persebaya. Victoria oaspeților a declanșat furia fanilor, un număr mare dintre aceștia sărind gardul la sfârșitul meciului, pentru a-i ataca pe jucători la vestiare. Forțele de ordine au intervenit și pe teren s-a încins o bătaie în toată regula. La un moment dat fanii, sub asaltul poliției, au bătut în retragere dar atunci a venit decizia fatală deoarece forțele de ordine au contraatacat cu gaze lacrimogene. Efectul acestei decizii a fost o panică generală, care a generat un haos devastator. În ambuscadele create, oamenii s-au călcat în picioare, strivindu-se unii pe alții. Bilanțul a fost cutremurător: 175 de morți inițial, revizuit apoi de autorități la 125. Sute de oameni se află însă în spitalele din zonă, în stare gravă și nu este exclus ca numărul deceselor să crească.
Ne-am dori cu toții să credem că, la fel cu societățile din Europa, și cele din țări ca Indonezia vor învăța din această tragedie, astfel ca măcar acest morți să nu fi fost cu totul absurde și în zadar. Însă atâta timp cât rănile sociale vor rămâne sângerânde, violența de pe stadioane va rămâne inevitabilă. Când autoritățile vor începe să învețe cum să o gestioneze eficient e primul semn că acea societate începe să dea semne de vindecare.
