Mai mulţi copaci au fost rupţi şi au căzut peste maşini, avariindu-le, în noaptea de marţi spre miercuri, când în Arad a avut loc o furtună puternică. Sute de case au rămas fără curent electric, iar un incendiu a fost considerat efect al vijeliei. „Ieri, 6 iunie începând cu ora 23.50 minute, datorită fenomenelor meteorologice periculoase, Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu echipajul specializat în deblocare/salvare pe strada Antim Ivireanu (cartier Grădişte) pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe două autoturisme. S-a intervenit cu mijloacele din dotarea autospecialei pentru tăierea şi îndepărtarea arborelui. Cele două autoturisme au suferit avarii la capotă şi parbriz. De asemenea a fost degajat un copac căzut pe Bulevardul Iuliu Maniu în faţa unui bloc, fără ca acesta să producă pagube materiale”, a declarat maior George Pleşca, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.

De asemenea, un incendiu a izbucnit la o maşină de raşchetat într-un apartament din cartierul Aurel Vlaicu. „La ora 00.03 minute un apel la serviciul de urgenţă 112 a anunţat un posibil incendiu la un apartament în cartierul Aurel Vlaicu. S-a deplasat un echipaj de intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. În momentul sosirii la faţa locului au constatat că în apartament exista fum dar proprietarul nu a putut preciza sursa de la care provenea acesta. În urma recunoaşterii preliminare şi a cercetărilor făcute, comandantul de echipaj a constatat că fumul venea din baie, pe canalul de trecere a ţevilor şi provenea de la apartamentul de jos. În apartamentul respectiv s-a găsit o maşină de raşchetat parchet, în priză la care ardea cablul de alimentare. S-a acţionat cu un stingător din dotarea autospecialei, incendiul fiind stins în câteva minute fără a se propaga la restul apartamentului”, a precizat George Pleşca. Conform stirileprotv.ro, furtunile au lovit cu putere în vestul ţării, producând pagube însemnate în judeţul Cluj şi în zona oraşului Reşiţa.

Recomandările redacției