expozitie_galleria_aradGalleria  Arad a sărbătorit astăzi lansarea oficială a parteneriatului încheiat între GTC şi National Geographic.  Protocolul, derulat pe parcursul a doi ani în mall-urile GTC din 8 din cele 10 state în care compania este prezentă, presupune găzduirea mai multor expoziţii unicat.

Prima dintre ele, ICONIC, a fost deschisă astăzi, în exclusivitate la Galleria Arad. O expoziţie ce cuprinde 50 de fotografii unicat, care reuşeşte să reflecte  momente de viaţă  surprinse prin ochii unor maeştri ai imaginii. Evenimentul a fost marcat de prezenţa domnului Cristian Lascu, redactorul şef al National Geographic Romania.

“Expoziţiaa Iconic este un eveniment deosebit de important şi binevenit, un dar pe care care Galleria Arad îl face publicului şi pasionaţilor de fotografie. Revoluţia digitală şi internetul au dus la o inflaţie de informaţii digitale. Uneori forma înlocuieşte conţinutul, iar photoshopul, realitatea lumii cu un surogat deformat de oglinda virtuală. De aceea avem nevoie de repere care să ne readucă pe calea adevărului a reflectării realităţii. Proiectul  National Geographic Travelling Exhibitions, găzduit de Galleria Arad, are această menire. Sperăm că Aradul, aflat mai aproape de Occident şi de cultură, va aprecia cum se cuvinte expoziţia de fotografii realizate de maeştrii consacraţi ai acestei arte”, afirmă Cristian Lascu, redactor şef al National Geographic Romania.

La eveniment au mai vorbit despre importanţa evenimentului găzduit de Galleria Arad, Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct, Călin Andra, vicepreşedintele Foto Club Pro Arad, precum şi alte nume marcante ale vieţii publice arădene.

Expoziţia poate fi admirată zilnic, între orele 10.00-22.00, la intrarea principală a mall-ului, până în data de 30 iunie a.c.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției