jandarmiUn echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad aflat în serviciu de ordine publică, în zona centrală a municipiului Arad, a observant, duminică dimineaţa, în jurul orei 4,00 o persoană care transporta, pe o bicicletă, mai multe bagaje voluminoase.

Jandarmii au procedat la identificarea persoanei, stabilindu-se că este vorba de un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Arad, la controlul bagajelor găsindu-se mai multe produse alimentare şi nealimentare, dar şi un cleşte tip “gură de lup”. Întrebat despre provenienţa produselor, bărbatul a recunoscut faptul că le-a sustras dintr-o societate comercială situată în zona Podgoria.

„S-a folosit de cleşte pentru a sparge lacătul uşii şi a sustras cafea, băuturi răcoritoare, zahăr şi îngheţată, dar şi o râşniţă de cafea şi mai multe brichete. Prejudiciul creat, în valoare de 209 lei, a fost recuperat, mai puţin 69 de lei, valoarea produselor perisabile. Colegii mei au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, ne informa mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Recomandările redacției