Aproximativ 100 de suporteri ai Bătrânei Doamne au fost aseară pe stadionul din capitala Olteniei și, deși se aflau în netă inferioritate numerică față de omologii lor din peluza opusă, au reușit nu doar să se facă auziți dar chiar și să domine în multe momente fondul sonor. Pe transmisia directă a televiziunilor s-au putut auzi clar imnul „De la Dunăre la Sena“, strigătul de luptă „UTA Arad“ precum și alte scandări și cântece din repertoriul galeriei arădene. La un moment dat, fanii echipei noastre au realizat și o mică scenografie, semn că această primă deplasare a anului 2023 a fost pregătită meticulos.

La final am asistat la un gest mai deosebit al echipei noastre. Împreună cu Laszlo Balint, jucătorii UTA-ei s-au îndreptat către sectorul ocupat de galeria noastră, pentru tradiționalul salut de la final de meci însă, fiindcă suporterii noștri erau plasați undeva destul de sus în peluză, echipa nu s-a oprit la marginea terenului ci a urcat efectiv în peluză până lângă fani. Deși rezultatul era unul dulce-amar, jucătorii au fost bine primiți de suporteri, care au cântat minute în șir împreună cu favoriții lor. Într-un scurt discurs, antrenorul Laszlo Balint le-a promis fanilor că echipa va lupta în fiecare meci până la ultima picătură de energie și și-a exprimat convingerea că această unitate și legătură strânsă dintre echipă și suporteri va fi decisivă în îndeplinirea obiectivului.

Gestul frumos al echipei poate primi trei conotații diferite. În primul rând, dacă în timpul meciului jucătorii s-au ridicat la înălțimea suporterilor doar în a doua repriză, au compensat la final, urcând la propriu la nivelul lor, după ultimul fluier. În al doilea rând, imaginile emoționante de aseară au împrăștiat perdeaua de fum aruncată de conducerea clubului, care într-un comunicat neinspirat de acum câteva zile, afirma că protestele fanilor la adresa conducerii au afectat și rezultatele sportive. Gestul de aseară al echipei a fost cel al unor oameni care se simt datori față de cei care-i încurajează cu pasiune meci de meci și nu invers.

În sfârșit, nu putem să nu facem și un arc peste timp, deoarece momentele de aseară ne-au adus aminte de cele din toamna lui 2013, când părăsiți de toată lumea jucătorii de atunci ai UTA-ei s-au îndreptat către suporteri, i-au trimis pe teren, s-au urcat în tribună în locul lor și au cântat pentru ei. Unitatea extraordinară de atunci n-a ajutat prea mult, deoarece în ciuda sincerității legăturii dintre cele două părți, UTA a intrat în colaps din cauza incompetenței celor ce conduceau atunci clubul. Ne dorim cu toții ca de data aceasta lucrurile să stea altfel.

(foto: uta-arad.ro)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • UTA Arad spune:

    fantastic,stewardul care a indeplinit rugamintea antrenorului de a fi lasati sa urce in peluza.sa fie premiat.dupa meciul cu mioveni la fel sa fie atat la galerie cat si la tribune.

Recomandările redacției