Data de 15 ianuarie e marcată de un om care a avut impact prin perseverență și curaj. Cu toate că povestea morții lui este una controversată acesta a reușit să lase îm urmă o bo­găție culturală demnă de titlul primit din partea cititorilor și a criticilor de li­teratură acela de cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acum 169 de ani se năștea Mihai Eminovoci, în Botoșani, Moldova. De atunci și până în prezent a ajuns să fie recunoscut ca și poet, prozator și jurnalist pe plan internațional sub numele de Mihai Eminescu. Având în vedere importanța zilei de 15 ianuarie, am dorit să întrebăm arădenii dacă operele lui Eminescu mai sunt apreciate la justa lor valoare.
„Sunt, cum să nu fie? A cui să fie, a lui Dragnea, hoțul ăla? Cum a fost el altul nu se mai naște. Vadim, Păunescu și alții care au murit. Cei de acum nu au minte, numai după speculații umblă. De murit nu se știe de ce a murit el (M. Eminescu) de SIDA sau altceva, fiecare spune proverbul lui. Era o plăcere să citești operele lui.” – I. M., 61 ani
„Nu cred. Tinerii de azi nu cred că au citit toate volumele lui, ori interzise, deoarece a avut și interzise, ori nu. Eu am șase volume luate din Moldova. Fata era mică atunci când le-am luat, nici ea nu a citit mai mult de un volum. Lumea nu mai citește, citește numai pe calculator, nu mai știu caligrafie, nici tabla înmulțirii, numai pe calculator. Învățământul românesc a decăzut total. Specialiști nu sunt, nici profesori pentru că s-au pensionat, iar restul la povești cu ei.” – Petru Topai, 63 de ani
„Normal, ar trebui. A fost un om de valoare și rămâne în țara noastră. Normal ar trebui să fie, dar lumea după cum e acuma nu prea mai apreciază nimic, dar cei care au fost oameni ar trebui să fie ținuți în continuare ca și oameni, pentru că au fost oameni de știință, ce să zicem.” – Florica, 71 ani
„Da, de ce nu? Sunt profesor de arte, nu de literatură, dar eu cred că încă sunt apreciate. Se studiază la școală încă și eu am și volume de po­ezii acasă, deci sunt în continuare.” – Ana-Maria, 33 ani
„De mult nu mai sunt. Nici nu își dau seama despre ce e vorba. Nimic ce e de valoare nu este apreciat în țara asta. Numai chiciurile și lucrurile negative sunt apreciate. Deci să înveți despre orice, de oriunde, dacă e învățătură bună, pozitivă, se poate transmite, dar când vezi ce transmit cei de la televiziune acum, poți învăța un lucru bun pentru societate? Preferam pe vremea lui Ceaușescu cele 40 de minute care ziceau că ți le dă. Sunt foarte dezămăgit de tot ce se întâmplă în țara aceasta.” – Valer Lazar, 50 ani.
Claudiu Mariș

Recomandările redacției