SAMSUNGAu fost scoase la vânzare pe internet şi costă 300 de euro. Vorbim despre goblenurile cusute în penitenciar de către Carmen Șatran, fosta studentă de la Medicină, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor.
Cel care se ocupă de vânzarea goblenurilor este soțul fostei studente, Acesta a promis în urmă cu câteva zile că se va interesa despre preţul corect al acestora şi iată că deja, Claudiu Șatran, a postat anunțuri pe site-urile de mică publicitate. Acesta a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi ajuta soţia să câştige nişte bani cu care să poată duce un trai mai bun în penitenciar. Mai exact să îşi poată cumpăra de la magazinul penitenciarului, lucruri necesare unei femei. Claudiu Șatran a mai spus că în prezent, nu are un loc de muncă, și că îi e greu să o ajute pe soția lui.
Anunțul de vânzare sună cam aşa: „Goblenuri de înaltă calitate, realizate în penitenciarul de maximă siguranță din Arad, de către fosta studentă de la Medicină, condamnată în cazul crimei de la Timișoara, din căminul studențesc, Carmen Șatran (Bejan)”, iar prețul afișat este 300 de euro.
Unul dintre goblenuri scoase la vânzare o reprezintă pe Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, soția împăratului Franz Joseph al Austriei.
Carmen Șatran a terminat deja mai multe goblenuri.

Recomandările redacției