nadabanRevenit la echipa din orașul natal după aproape un deceniu, Cornel Nădăban a înscris poate cele mai importante goluri ale returului. Învestit și-n rol de căpitan, fostul utist a marcat golurile grație cărora Ineul se cam poate considera campioană.
Nădăban a deschis scorul în minutul 45, dar imediat după pauză Sântana a replicat prin Cosmin Popa, care a egalat în minutul 47. Nădăban a punctat pentru 2-1 în minutul 52, dar imediat băieții lui Dinu Donca au obținut o lovitură de pedeapsă. Experimentatul Vuin și-a potrivit mingea, dar Ovidiu Pașcalău i-a parat execuția și Ineul a rămas în avantaj. Așa a și terminat, iar acum are 9 puncte avans față de Gloria și 10 de Sîntana!
„A fost meci frumos, aprig, aveam nevoie de aceste puncte! Am reușit să le luăm, cu toate că jocul nu a fost foarte bun, dar obiectivul primordial a fost victoria. Puteam închide jocul în prima repriză, când am avut 2-3 situații bune. Felicitări ambelor echipe pentru dăruire, e cu atât mai importantă victoria pentru noi”, a povestit antrenorul învingătorilor.
„Știli” are misiunea să-și țină băieții la fel de concentrați. E greu de crezut că Ineul mai poate pierde campionatul, însă trupa zărăndană știe că o așteaptă un baraj greu. „Dacă lucrurile decurg normal și noi rămânem conectați, nu ar avea ce să se mai întâmple până la finalul campionatului. Avem datoria să rămânem în priză. E o vorbă, când ești sus trebuie să te pregătești cu atât mai mult. Cred că profesionalismul de care au dat dovadă băieții până acum își va spune și în continuare cuvântul”, a transmis Abrudean.
Ineu: Pașcalău – Sabău, Iaroș, Nicolau – Cornea, Iambor, Berar (Talpaș), Petcuț (Voștinar), Drăgan (Malancu), Sg. Popa (Șulumberchean).
Sântana: Ciornei – Sîrdea, Ciobu, D. Calancea, Mateiu, Bulboacă, Vuin, Bodea (Martin), Vandor (Giurgiu), Cl. Popa, Cos. Popa (Ciocan, Iercan).
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Casian Băla, Flavius Dreghici. Observatori: Claudiu Tripa, Gabor Biro.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției