gornicProdus sută la sută al „Bătrânei Doamne”, Alexandru Gornic a avut neșansa să trăiască cele mai tulburi vremuri ale decedatei FC UTA SA. În momentul în care a făcut trecerea de la copii la juniori, fundașul central nu a prea fost băgat în seamă de antrenorii primei echipe, care l-au luat numai în cantonamente, dar nu i-au oferit bucuria debutului în Liga a II-a. Așa s-a întâmplat ca, spre deosebire de alți colegi de generație, Alex Gornic să simtă aerul ligii secunde de abia în această primăvară, când – de altfel – „alb-roșii” au aliniat o echipă foarte tânără.  Teoretic, se poate spune că utistul primise în sfârșit încrederea de care avea nevoie pentru a-și continua cariera, dar chemarea pentru arbitraj s-a dovedit mai puternică.
– Alex, știm că ai avut o ofertă concretă de la Șoimii Pâncota în această vară, deci puteai rămâne în circuitul Ligii a II-a. De ce ai refu­- zat-o?
– Le mulțumesc celor la Pâncota că s-au gândit la mine, dar decizia mea era – oarecum – luată încă din primăvară. Prea am fost păcălit și mințit la UTA în ultimii ani, am trăit prea multe dezamăgiri ca să mai rămân în iarbă ca fotba­list. Așa că am optat defintiv pentru arbitraj.
– Știm că tatăl tău te-a susținut mereu în cariera ta de fotbalist, cum a primit el vestea?
– Am discutat cu el despre asta, dar mi-a spus să fac cum cred mai bine, căci nu se poate pune în locul meu. Continuă să fie alături de mine și ca arbitru și-i mulțumesc pentru asta.
– Cât de dificil a fost pentru tine să fii și fotbalist și arbitru în ultimii cinci ani?
– Eu zic că m-am descurcat destul de bine cu ambele, doar că odată cu promovarea la Liga a IV-a, adică din 2011 încoace, eram incompatibil. Bineînțeles că nu puteam să arbitrez meciurile echipei satelit a UTA-ei, sau unele jocuri de clasament. Trebuia să rup odată pisica în două, căci riscam să nu-mi iasă niciuna nici alta.
– Cred că te-ai descurcat și ca arbitru fiindcă pregătirea fizică o aveai făcută de la antrenamentele cu echipa…
– Se poate spune și asta, dar să știiți că nu pot spune că alergi mai puțin ca arbitru decât ca și fotbalist. Dimpotrivă, zic eu. Ca și „central” trebuie să fi mereu în preajma mingii, să alergi odată cu ea, să judeci fazele de aproape. Se poate spune că faptul că provin din fotbalist mă ajută la plasament și la interpretarea mai bună a contactelor de joc, să deosebesc o si­mulare de un fault. Oricum, oricât ai vrea tu să iei mereu deciziile corecte, conform cu realitatea din teren, nu-ți va reuși sută la sută. Suntem și noi oameni și mai greșim.
– Presupunem că dacă nu ai reușit să joci în Liga 1 ca fotbalist ai vrea să activezi ca arbitru…
– Bineînțeles că vreau să ajung cât mai sus acum că am optat pentru cariera de arbitru. Nu mi-am propus un prag, însă știu ce am de făcut. Deocamdată, la propunerea lui Claudiu Tripa, am fost inclus în programul de Tineret Speranțe. Sunt sub observație. Am și participat la o consfătuire în luna mai și mi s-a spus că voi mai fi chemat la una în octombrie sau noiembrie. Vo fi de­legat la trei meciuri de Liga a III-a, iar dacă rapoartele observatorilor sunt bune s-ar putea să promovez direct. La 21 de ani am timp să parcurg toate etapele.
– Dacă de fotbal ne-ai explicat de ce te-ai lăsat, după ceea ce ai pățit la Bujac cu Drauț în 2011 nu te-ai gândit să renunți la arbitraj?
– Într-adevăr, a fost un episod nefericit, dar nu am fost singurul care am pățit așa ceva la Bujac. Oamenii de acolo sunt mai pătimași și ceea ce am pățit atunci m-a întărit. Pot spune că mi-am făcut botezul în arbitraj, iar de atunci nu am mai avut evenimente deosebite.
–  Simți că te-ai încadrat deja în familia arbitrilor?
– Bineînțeles, particip la absolut toate ședințele și acțiunile lor extra. Spre exemplu, luni, la Timișoara, se dispută un patrulater la care mai participă colegi de pe Bega, din Oradea și Bekescsaba. Vom juca fotbal de plăcere, sunt acțiuni menite să ne unească, să ne facă să ne cunoaștem mai bine.
–  Ai colegi asistenți cu care te înțelegi mai bine la meciuri?
– Nu am preferințe, mă bucur să arbitrez cu toți fără excepție. Sigur, cei cu experiență îți dau parcă mai multă si­guranță, ai ce învăța mereu de la ei, însă toți au atuurile lor și sunt bine intenționați.

Recomandările redacției