Începând de azi, aproximativ 400 de spitale din țară vor funcționa doar cu servicii de urgență, în urma deciziei Federației Sindicale Sanitas de a intra în grevă generală. Toate spitalele din Arad fac parte din unitățile care intră de azi în grevă. Discuțiile de luni, de la Palatul Cotroceni, nu i-au convins pe reprezentanții Sanitas să renunțe la protest, aceștia acuzând Guvernul că proiectele pentru Legea salarizării au fost elaborate fără consultări și vor reduce semnificativ veniturile din sistemul sanitar, în ciuda promisiunilor inițiale. În plus, liderii sindicali susțin că unii membri au fost supuși unor presiuni pentru a fi descurajați să participe la grevă.
În ceea ce privește continuitatea serviciilor medicale și impactul asupra pacienților, liderul sindical a precizat că aproximativ 30% din personal va rămâne permanent la locul de muncă.
“Pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale, aproximativ 30% din personal va rămâne la locul de muncă pentru a garanta activitățile care pun viața pacienților în pericol, cum ar fi ambulanța, UPU, terapia intensivă și blocurile operatorii, iar sănătatea pacienților nu va fi periclitată sub nicio formă, ci doar intervențiile care nu presupun urgență, precum operațiile programate, vor fi temporizate, astfel încât, în principiu, 66% din activitatea spitalelor va fi întreruptă, iar 33% va funcționa în continuare, în special în secțiile critice de nefrologie, dializă, gastroenterologie și cardiologie, care au compartimente de terapie intensivă. De asemenea, greva de avertisment va însemna o întrerupere a activității de maximum două ore, iar dacă nu se va rezolva nimic între 20 și 28 iulie, vom intra în greva generală completă“, susțin liderii Sanitas.

foto din spitalele arădene

Lasă un răspuns

  • Mihaila Victoria spune:

    vrem exemple clare, sa știm și noi care nu m7ncim la stat, care este nemulțumirea pentru aprobarea acestei legi? concret, cu cifre și exemplificări clare! Vreau sa aud părerea medicilor și n7 a celor care au 3 pacienți pe 5 saloane, în paralel cu al celor care sunt sufocați de pacienți și extenuat după o tura de lucru! Aceasta lege cred ca exact aceasta inechitate o rezolva!

  • Helmut spune:

    demisia. plecați în privat. lăsați locul la altii mai tineri dornici de muncă si afirmare. putorile sa plece.

Recomandările redacției