Idoli şi idolatrizări

Recent, am fost la un curs de comunicare. De fapt, la un curs de consolidare a comunicării. Adică o desăvâşire a experienţei acumulate, în timp, de unii vectori de imagine. Cursul, anturajul, ingredientele  adiacente – au reprezentat avantaje, deschideri, panorame.
Am revenit în Arad; am găsit mari lacune tocmai acolo unde speram că găsesc experienţă. Adică la comunicare şi – mai ales – la ambalarea comunicării. În sensul că se trezeşte „neica nimeni” să spună ceva şi… „doctoratul” lui Ponta, adică acea comunicare disimulată în „copy-paste”, îşi face prezenţa în mediul comunicativ.
N-aş vrea să nominalizez, dar trebuie să spun că un anumit domn consilier judeţean a ieşit iarăşi în decor cu o temă care nu neapărat că îl depăşeşte, dar are un asemenea grad încât ar depăşi pe mulţi. Mulţi dintre cei din sistem.
Domnul consilier, repet, nu-i dau numele, că dac-aş spune Florin Trifa m-ar acuza lumea de atac direct, s-a trezit să contraatace pe o temă care nu e a lui, nu o stăpâneşte şi nu are răspunsurile, ca atare. Dar intră în luptă cu peptu’n faţă.
Revin! Cursul de comunicare m-a depăşit şi pe mine, nu neapărat din cauza subiectului, ci a subiecţilor. Am perceput o autoconsolidare, o autosuficienţă, o auto… matizare a mesajelor, a gesturilor, a tot ceea ce însemna, de fapt, comunicare. Am simţit faptul că această comunicare nu e a mea, a noastră sau efectiv o comunicare, ci o formă de defulare. Nici măcar faţă de mine, faţă de cititori, doar faţă de propriul univers.
Din păcate, trăim spasmodic, departe de ce vrem şi mult mai aproape de ce vor alţii. Nu cursul de comunicare mi-a deschis ochii, doar mi-a confirmat vremurile şi stabilimentele.  Nu Tripa e de vină (sau Seculi, sau Parpală, Enăchiuc, Negrea şi lista poate să continue), ci aşezarea mentală a acestor comunicatori interme­- diari. Fiecare are – repet, lista e aleatorie, nu cu atac direct – ca obiectiv infiltrarea în presă, respectiv atingerea gradului de notorietate. Încercăm, adică încearcă clasa politică, să fim  – fie – mai catolici decât papa, dar nu există mijloacele necesare  pentru a dovedi că, într-adevăr, există o alternativă internă şi paralelă a dialogului.
Nu, nu!!!, există… Sunt doar orgolii, înţelesuri şi multe, multe interese. Revin pe subiectul Tripa şi spun că e foarte greu să ataci un subiect dacă nu crezi în puterea argumentului. Or, de la umbra arborelui , nu poţi avea o judecată clară, măcar din simplul fapt că la ora la care te-a sunat conducerea de partid n-ai avut inspiraţia de a închide mobilul.
Pe cale de consecinţă, hai să nu ne facem idoli de partid, să răspundem la mecanisme tip „Buratino”, ci să încercăm să rămânem proprii noştri stăpâni…