Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seară, că greva angajaților din sistemul public de Sănătate s-a bazat pe „minciună și dezinformare” privind proiectul noii Legi a salarizării, susținând că niciun salariu din sectorul public nu va fi diminuat dacă actul normativ va fi adoptat.
La finalul ședinței extraordinare de Guvern, premierul și-a cerut scuze pacienților afectați de protest și a transmis că respectă activitatea personalului medical, însă a criticat motivele care au stat la baza grevei.
„Niciun salariu în sectorul public nu va scădea”, a afirmat Bolojan, adăugând că noua lege urmărește corectarea unor inechități salariale, iar în cazul multor angajați veniturile ar urma chiar să crească. Totuși, acesta a precizat că majorările salariale vor fi realizate doar în limita posibilităților bugetare, fără a fi finanțate prin împrumuturi.
Premierul a explicat că reforma salarizării va aduce schimbări importante și în modul de finanțare al spitalelor. Potrivit acestuia, în prezent, cea mai mare parte a banilor ajunge în unitățile sanitare prin alocări directe de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și nu în funcție de serviciile medicale prestate pacienților.
În opinia sa, acest sistem reduce presiunea asupra managerilor de spitale de a adapta oferta medicală la nevoile reale ale populației și generează dezechilibre între unitățile sanitare.
Bolojan a precizat că, odată cu aplicarea noii Legi a salarizării, tarifele pentru serviciile medicale vor trebui recalculate astfel încât să acopere costurile reale ale tratamentelor și salariilor. În acest mod, finanțarea spitalelor ar urma să fie legată direct de activitatea desfășurată și de numărul de pacienți tratați.
Premierul a avertizat că unele spitale vor fi nevoite să își reorganizeze activitatea, să își adapteze secțiile și numărul de angajați în funcție de cererea reală de servicii medicale. El a dat drept exemplu necesitatea extinderii secțiilor de paliație, unde cererea este ridicată, în timp ce alte secții funcționează cu un grad redus de ocupare și nu răspund nevoilor actuale ale populației.