Iliescu ne-a arătat că se poate

În iconografia antică, simbolul justiției este reprezentat de o zeiță legată la ochi – de aici expresia că justiția este oarbă. Doar că simbolul antic se referă la imparțialitatea și independența justiției, nu la acoperirea vederii pentru a nu sesiza actele de corupție.
Se tot spune că atunci când cineva face rău, răul se va întoarce la un moment dat chiar împotriva celui care l-a comis. Că undeva în Univers există o lege nescrisă care balansează lucrurile, le îndreptează.
Alții, mai evlavioși, se resemnează cu “Las’ că Dumnezeu e sus”, “Las’ că Dumnezeu vede”, “Las’ că Dumnezeu nu doarme”, “Dumnezeu nu bate cu bâta”. Doar că noi nu știm întotdeauna care e voia Sa, ori modul Său de acționa.
Iliescu a părăsit Universul, lăsându-l ne-balansat. Într-o parte, câș.
Suntem prea mărunți să pătrundem tainele lui Dumnezeu, dar pe acest pământ “nu l-a văzut” – “Las’ că Dumnezeu vede”.
Însă nici Justiția nu l-a văzut. A fost oarbă și nu de la imparțialitate, din contră, ci de la orbirea în fața crimelor comise. Au murit atât oameni, cât și democrația, societatea, economia, reforma, unirea cu Moldova, încrederea, politica, adevărul, Monarhia. Până și pe Dumnezeu l-a ținut departe…
Acum, la moartea sa, unii își doreau decență și iertare pentru Iliescu, folosindu-se indecent de “de morți numai de bine”. Unii, chiar mai îndrăzneți, pretindeau chiar lacrimi și o lumânare. E prea mult. Mult prea mult pentru un om care a avut tot ce a vrut, a trăit în huzur, atât în comunism cât și în pseudo-democrația pe care tot el a călcat-o în picioare. Dacă ar fi plătit cu ceva, minim, în viața asta, atunci poate ar fi meritat un gând. Poate!
Așa, răsfățatul Iliescu merită pomenit în veci pentru modul în care o lichea a reușit să fenteze, să trăiască și să ia totul de la viață, din societate, de la oameni, fără să dea nimic în schimb. Nici măcar nu a cumpărat, a luat fără să plătească.
Iliescu ne-a arătat că se poate. Că poți dormi liniștit. Remușcarea și conștiința pot fi lăsate afară, la ușă. Ne-a învățat că poți face ce vrei într-o societate, fără să pățești nimic. A dat jos eșarfa de pe statuia lui Themis și i-a scos ochii.
Nu voi încheia cu “Dumnezeu să-l ierte”. O va face El, dacă o fi să o facă, și fără cererea mea. Am să închei cu o parafrazare a unuia dintre scribii săi, Sergiu Andon, atunci când Regele Mihai a vrut să revină în țara sa.
Era un mesaj de “bun-venit” adresat Majestății Sale pe care eu îl folosesc acum ca pe unul de rămas bun pentru Iliescu: Fir-ai al naibii, tovarășe!