În iconografia antică, simbolul justiției este reprezentat de o zeiță legată la ochi – de aici expresia că justiția este oarbă. Doar că simbolul antic se referă la imparțialitatea și independența justiției, nu la acoperirea vederii pentru a nu sesiza actele de corupție.
Se tot spune că atunci când cineva face rău, răul se va întoarce la un moment dat chiar împotriva celui care l-a comis. Că undeva în Univers există o lege nescrisă care balansează lucrurile, le îndreptează.
Alții, mai evlavioși, se resemnează cu “Las’ că Dumnezeu e sus”, “Las’ că Dumnezeu vede”, “Las’ că Dumnezeu nu doarme”, “Dumnezeu nu bate cu bâta”. Doar că noi nu știm întotdeauna care e voia Sa, ori modul Său de acționa.
Iliescu a părăsit Universul, lăsându-l ne-balansat. Într-o parte, câș.
Suntem prea mărunți să pătrundem tainele lui Dumnezeu, dar pe acest pământ “nu l-a văzut” – “Las’ că Dumnezeu vede”.
Însă nici Justiția nu l-a văzut. A fost oarbă și nu de la imparțialitate, din contră, ci de la orbirea în fața crimelor comise. Au murit atât oameni, cât și democrația, societatea, economia, reforma, unirea cu Moldova, încrederea, politica, adevărul, Monarhia. Până și pe Dumnezeu l-a ținut departe…
Acum, la moartea sa, unii își doreau decență și iertare pentru Iliescu, folosindu-se indecent de “de morți numai de bine”. Unii, chiar mai îndrăzneți, pretindeau chiar lacrimi și o lumânare. E prea mult. Mult prea mult pentru un om care a avut tot ce a vrut, a trăit în huzur, atât în comunism cât și în pseudo-democrația pe care tot el a călcat-o în picioare. Dacă ar fi plătit cu ceva, minim, în viața asta, atunci poate ar fi meritat un gând. Poate!
Așa, răsfățatul Iliescu merită pomenit în veci pentru modul în care o lichea a reușit să fenteze, să trăiască și să ia totul de la viață, din societate, de la oameni, fără să dea nimic în schimb. Nici măcar nu a cumpărat, a luat fără să plătească.
Iliescu ne-a arătat că se poate. Că poți dormi liniștit. Remușcarea și conștiința pot fi lăsate afară, la ușă. Ne-a învățat că poți face ce vrei într-o societate, fără să pățești nimic. A dat jos eșarfa de pe statuia lui Themis și i-a scos ochii.
Nu voi încheia cu “Dumnezeu să-l ierte”. O va face El, dacă o fi să o facă, și fără cererea mea. Am să închei cu o parafrazare a unuia dintre scribii săi, Sergiu Andon, atunci când Regele Mihai a vrut să revină în țara sa.
Era un mesaj de “bun-venit” adresat Majestății Sale pe care eu îl folosesc acum ca pe unul de rămas bun pentru Iliescu: Fir-ai al naibii, tovarășe!

Lasă un răspuns

  • Pavels spune:

    Asta e părerea ta ! Nu poți concepe că un om poate fi cinstit chiar înconjurat de hiene . Da , Dumnezeu nu doarme și dă fiecăruia după meritele sale ! Hai să fim serioși Iliescu a fost procuror , a avut o anumită școală și pregătire bună când școala era școală și dacă ar fi ieșit la pensie ca magistrat nu-l durea capul cu prostia umană ce populează Romania . A ales ca Ardealul să nu fie sfârtecat de pe harta Romaniei ceea ce înseamnă iertarea păcatelor. În ce privește reprimirea fostului rege în Romania ce era și este republică clar, nu ar fost cazul reîntoarcerea la monarhie și predarea ”tronului” tocmai că Romania a fost republică iar revoluția nu a fost pt. schimbarea acestei stări, nu s-au strigat lozinci monarhice și țin bine minte ! Iar învinuirea cu chemarea minerilor atunci când se încerca o lovitură de stat adevărată cu schimbarea ordinii de stat iar Bucureștiul cu piața Unirii și Constituției devenise de luni de zile wc public a protestatarilor ; poliția nu a vrut să intervină că statutul polițistului nu a fost încă votat, armata era normal să nu mai intervină ! Singurii ce-i drept neautorizați au venit minerii și i-au împrăștiat și au făcut ”ordine” cum au știut dar scăpați de sub control… Li s-a mulțumit de către Iliescu dar motivul a fost cel de părăsi Bucureștiul cât de cât elegant ! Tu pe cine ai fi chemat pt. ordine și pentru păstrarea democrației, ai fi chemat rușii ? Da a fost o greșeală dar greșelile ar trebui plătite personal de cei care au greșit și maltratat nu vezi doamne de ”șeful” că nu a pus el mâna pe ciomag ! Da , soluția era să aducă jandarmi străini dar oricum ar fi fost criticat ! Românii trebuie să înțeleagă că una este forma de protest legală și alta este anarhia ! Se vrea altceva … ștampila și la vot ! Iliescu a fost un mare politician și diplomat ce a știut să împace lucrurile , cu bune și rele că a fost om nu altceva. Eu zic să arunce piatra cel care nu are nicio vină !

Recomandările redacției