OLYMPUS DIGITAL CAMERACasa Judeţeană de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a fost luată cu asalt de vârstnicii arădeni, în ultimile luni ale anului trecut. Peste 2.500 de pensio­nari au cerut bani împrumut pentru a face faţă cheltuielilor de iarnă. Nu­mărul împrumuturilor în sistem de ajutor reciproc s-a triplat faţă de alte perioade din an, astfel că, CARP Arad a onorat un număr record de cereri la finalul 2012.
Sute de vârstnici au călcat pragul Casei Judeţene de Ajutor Reciproc (CARP) a Pensionarilor în ultima perioadă, pentru a lua bani cu împrumut. Presaţi de facturile la utilităţi, bolnavi sau sărăciţi în urma unor cheltuieli neprevăzute, pensionarii arădeni au ales să facă împrumuturi într-un sistem care se pliază nevoilor lor. Cele mai multe solicitări pentru împrumuturi au fost făcute în lunile de toamnă – iarnă. Vârstnicii şi-au luat măsuri de precauţie pentru perioada de iarnă, astfel că, CARP a primit o avalanşă de cereri în lunile octombrie şi noiembrie din 2012. „În lunile octombrie şi noiembrie din 2012 am primit în medie între 750 – 900 de cereri, un număr foarte mare de solicitări faţă de alte luni ale anului. În noiembrie, CARP a înregistrat peste 900 de solicitări de împrumuturi, semn că vârstnicii s-au asigurat înainte ca iarna să vină. Atunci, valoarea totală a împrumuturilor cerute de aceştia a fost de în jur de un milion de lei. Am reuşit să onorăm toate solicitările de împrumuturi pentru că avem un rulaj bun, astfel că nu ajungem în situaţia de a avea probleme cu lichidităţile“, a susţinut preşedintele CARP Arad, Lidia Dan.
Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad susţine că numărul solicitărilor pentru împrumuturi a crescut mult comparativ cu anii trecuţi. Faţă de 2011 s-au primit cu câteva sute de solicitări în plus şi implicit şi valoarea acestora a fost cu mult mai mare.
Sistemul de într-ajutorare reciprocă este de multe ori o unică soluţie pentru vârstnicii cu pensii mici. Banii împrumutaţi sunt o gură de aer pentru cei care nu fac faţă cheltuielilor mari la încălzire în perioada de iarnă. Pensionarii arădeni preferă să cotizeze lunar la CARP cu sume modice, pentru ca la nevoie să poată cere împrumuturi în condiţii avantajoase. Cei care intră în sistem devenind astfel membri cotizanţi vor continua să facă împrumuturi, după ce le achită pe cele vechi. Majoritatea vârst­nicilor sunt conştienţi că vor ajunge din nou în impas financiar astfel că îşi achită obligaţiile faţă de CARP, fără să creeze probleme, pentru a putea cere din nou bani împrumut.
Singura soluţie pentru vârstnicii sărăciţi
Pentru că funcţionează după sistemul ajutorului mutual, creşterea numărului de membri cotizanţi a făcut   ca noile împrumuturi, fie acestea în sumă mai mare, să poată fi onorate în timp scurt. CARP le-a împrumutat unora dintre vârstnici chiar şi o sumă de 6.000 de lei. Media împrumuturilor solicitate de pensionarii arădeni este de 1.700 – 1.800 de lei. În decembrie 2012, sute de pensionari au făcut    împrumuturi la CARP, multe cereri fiind făcute înaintea sărbătorilor de iarnă.
„Numai în luna decembrie am primit aproximativ 450 de cereri de împrumuturi. Suma la care s-au ridicat împrumuturile în ultima lună a anului a fost de  650.000 de lei“, a conchis preşedintele CARP Arad.
Împrumuturile se acordă pensionarilor membrii CARP raportat la cuantumul cotizației acumulate, până la data depunerii contrac­tului de împrumut. Fondul social al CARP este cons­tituit din cotizaţii şi contribuţii. Cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât şi valoarea împrumuturilor poate creşte. În 2012, aproape 5.000 de arădeni au cerut bani împrumut de la CARP.

Recomandările redacției