Componenţa Consiliului Judeţean a fost sub semnul migraţiei în 2012, mai ales spre finalul anului. Schimbările din structura administraţiei judeţene au continuat însă şi în acest an.
După alegerile parlamentare, administraţia judeţului a avut o nouă formulă însă, în structura acesteia intrând noi consilieri. Cu toate acestea, schimbări s-au făcut şi din alte motive. Dacă s-ar fi crezut că CJA are o formulă definitivă, desigur, cel puţin pentru o perioadă se pare lucrurile nu stau tocmai aşa. Mihai Octavian Săcui şi-a depus demisia din funcţia de consilier judeţean, la jumătatea acestei luni. În aceste condiţii, locul acestuia a fost declarat vacant şi chiar ocupat de un nou consilier. Este vorba de Alin Dacian Hărlău (MC-L), al cărui mandat de consilier a fost deja validat, în şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean. În legătură cu schimbările din structură, îndeosebi cu cele recente, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, a menţionat: „Unii consilieri au plecat pentru că au obţinut alte funcţii. Din ce cunosc eu, domnul Săcui ocupă un post important într-o societate privată, care nu-i mai permite ca timp să participe la şedinţele Consiliului Judeţean“.

Actualitate 97
Rednic mizează pe al 12-lea jucător: „dacă nici cu așa public nu reacționezi, te lași de fotbal“
citește mai mult »