IMG_4029 IMG_4030 IMG_4031 IMG_4033 IMG_4042 IMG_4043 IMG_4045În urmă cu câteva zile am trecut prin centrul comunei Cărand şi ne-am oprit la sediul primăriei unde i-am găsit pe cei doi edili – primarul Pavel Cialma și viceprimarul Gligor Costuț – la birou, prinși cu problemele stringente ale comunei, dar și studiul stadiului unor lucrări. Cu toate acestea, cei doi edili și-au făcut timp să discute cu noi, ba, chiar am făcut și o ieșire pe teren împreună. Comuna are două sate: Cărand – sat reşedinţă de comună şi Seliştea.
Anul 2015 a debutat bine
Despre problemele și planurile anului 2015 – ca o continuare a anului trecut – ne-a vorbit primarul Pavel Cialma. „Vreau să vă spun că, la fel ca şi în acest an – 2015 și anul 2014 a fost un an bun pentru noi, adică pentru comuna noastră. Dacă mă întrebaţi dacă sunt mulţumit de bugetul pe anul 2015, să ştiţi că sunt extrem de mulţumit. Deoarece şi noi, chiar dacă suntem o comună mică, avem dreptul la o civilizaţie şi la cultură“ a spus primul edil.
Banii, folosiți pe modernizări
Despre locul unde vor merge acești bani, primarul a făcut câteva precizări. „Cu aceşti bani primiți de la Guvernul Ponta vom asfalta străzile în Cărand şi Seliştea şi vom continua cu trotuarele. Vom merge pe teren să vedeţi cum se lucrează la străzile din Cărand şi Seliştea. Tot în satul Seliştea, la Școala cu clasele I-IV vom construi un grup sanitar şi o magazie pentru lemne de foc; acestea sunt câteva din obiectivele pe care ni le-am propus pentru perioada viitoare“ a încheiat domnia sa.
Și anul 2014 a fost bun
Detalii despre cum stau lucrurile ne-a spus și viceprimarul Gligor Costuţ. „Să ştiţi că 2014 a fost cu adevărat un an bun pentru noi: am asfaltat două străzi în Cărand şi o stradă în satul Seliştea. Am făcut trotuare – în jur de 800 de metri; 1,8 kilometri au totalizat cele trei străzi de care am vorbit. Tot în anul 2014 am terminat staţia de tratare a apei. Noi avem apă din sursele noastre proprii, staţia aflându-se la noi în comună, mai precis în locul numit Ştiubei, de unde se alimentează toată localitatea. În momentul de faţă sunt branşaţi la această reţea circa 98% din totalul locuitorilor. Așa cum a precizat şi domnul primar, în acest an vor fi toate străzile asfaltate în Cărand şi Seliştea. Sunt făcute toate demersurile, totul este rezolvat, numai să începem lucrările“ a precizat viceprimarul Gligor Costuţ.
Perspective de viitor
Deși lucrările realizate nu sunt puține, cei doi edili au și unele planuri de viitor. „Vrem să prelungim două drumuri în păşune, prin pietruire. Noi nu avem contracte de închiriere a păşunii şi vom fi nevoiţi să o curăţăm noi, cu utilajele pe care le avem în dotare; este vorba de aproximativ 250 ha. Am luat legătura cu Organele Silvice pentru marcarea a circa 134 mc lemn de foc pentru şcoli şi primărie. Tot în această perioadă vom face marcarea de lemne de foc pentru populaţie, cam în jur de 200 mc. Avem în cele două localităţi, Cărand şi Seliştea, 3 şcoli care funcţionează: în Cărand sunt două, una cu clasele I-IV şi una cu clasele V-VIII;  copiii din Seliştea, care urmează clasele V-VIII, sunt aduşi la şcoală cu microbuzul. Tot în anul 2014 am înlocuit lămpile stradale cu un număr de 150 de bucăţi de lămpi economice. Mai avem prevăzut în buget să înlocuim și mobilierul“ a spus viceprimarul.
Utilaj multifuncțional
Un subiect deosebit a fost și achiziția unui utilaj multifunc­țional. „Am reuşit să realizăm ceea ce ne-am propus, chiar și achiziția unui utilaj care să aibă toată gama de subansamble: cupă, lamă frontală, încărcător frontal, freză pentru curăţatul păşunii dar și remorcă. Inițiativa achiziției a fost a domnului primar. Noi avem 15 asistenţi sociali şi cu aceştia lucrăm la curăţenia care se face în comuna noastră. De fapt se poate veda că în toată comuna este curățenie“ a mai spus vicele.
Atmosferă, bună de lucru
De-a lungul discuției și a vizitei, cei doi edili au subliniat aspectul că realizările se datorează și faptului că echipa din Primărie este ca o familie. „Poate ați auzit și dumneavoastră că aici au fost tot fe­lul de nemulţumiri, în comu- nă. Ne bucurăm că acum s-au schimbat lucrurile și rezultatele se văd. Noi, actuala echipă,  de când am intrat pe uşa instituţiei facem politica cetăţeanului“.
Părerile oamenilor
Am ţinut să discut şi cu câteva persoane despre aleşii lor. Cei cu care am intrat în vorbă ne-au spus să nu le dăm numele în ziar, numai iniţialele. „În cazul în care nu va mai candida domnul primar la funcţia de primar, cel mai indicat ar fi domnul Costuţ“ a spus F.S.  „Este un om cu foarte mare experienţă şi cunoaşte toate lucrurile cum trebuie să funcţioneze în administraţie“ sunt de părere și N.D. şi G.L.  Doamna Olimpia – fostă contabilă 28 de ani  la Primărie, face referire la aspectul că „înainte se calcula doar din cap, nu ca acum, cu calculatorul“.

Recomandările redacției