uta leac ionutO inimă mare şi bună s-a oprit marţi după-amiază. Ionuț Leac a plecat fulgerător dintre noi, lăsând-ne amintirea dragă a unui om dedicat peste măsură lumii fotbalului arădean, care îl plânge acum.
Nea’ Ionuț, cum era apelat în jurul arenelor, a avut bucuria unică a copilului plecat din Cartierul Sânicolau Mic și pătruns în incredibila familie utistă în preajma anului 1960, pe când vestiarul arădean era al lui Coman, Kapas, Băcuț II, Selymes, Sasu, Chivu, Ion Vasile, Neamțu, Bakos, Czako I, Floruț, Țîrlea, Metskas. Își amintea, cu plăcere, de începuturile de la echipa de fotbal a școlii din Sînnicolau, pe care o pregătea marele Carol Burdan, fostul portar al echipei naționale. Mai jucau acolo viitori fotbaliști ai Aradului, ca Macavei sau Tusz, dar și campionul de gimnastică Emil Beg. „Să ajung eu, din Sânicolau Mic, alături de ei…”. După cinci decenii, emoția și respectul erau aceleași în vocea lui Ionuț Leac, antrenat în Calea Aurel Vlaicu de doi campioni imenși din vremea ITA-ei, Iosif Petschovszky și Coco Dumitrescu, dar și de marele Cibi Braun.
Trei ani a petrecut în alb-roșu, trei ani de neuitat, cu două meciuri cu totul și cu totul speciale. „Jucam cu Rapid, care ne conducea cu 3-0 la pauză. Am revenit și ne-am impus cu 4-3. Mai apoi, am întâlnit cu Crișana Oradea într-un meci decisiv, cine pierdea, retrograda. Era 1-0 pentru ei după 45 de minute, am intrat la pauză, pe post de extremă dreaptă şi tot meciul s-a mutat pe partea mea. Am câștigat cu 3-1 şi am ramas in Divizia A”, rememora nea Ionuț, fără să poată uita că bihorenii aduseseră un sicriu la stadion. Și nu putea uita nici titanii pe care i-a înfruntat – Constantin, Gică Ene, David, Greavu, Ciosescu…
Trimis în armată la malul Mării Negre, și-a găsit loc în echipa Marinei Mangalia, de ligă secundă, un fel de satelit al Stelei București de atunci, care îi trimisese acolo pe Costică Toma, Cacoveanu sau Apolzan. După, a urmat borna Minerul Anina, unde l-a avut alături pe utistul Victor Comisar și antrenor pe Băcuț I. A hotărît că e timpul încheierii carierei din iarbă, dar, după un deceniu de pauză, punea umărul la cea mai bună performanță a trupei din Sânicolau Mic, numită atunci Libertatea, alături de care a câștigat Campionatul Județean, pierzând însă barajul pentru Divizia C în fața Științei Vulcan. După ce a mai activat la Gloria, până în anul 1989, ca antrenor secund, drumul său a luat-o înspre lumea copiilor și juniorilor.
Ionuț Leac a condus Comisia de Copii și Juniori a AJF-ului (a fost o vreme și vicepreședinte al forului arădean) începând cu 1992.
Marca înregistrată a lui Ionuţ Leac: pasiunea fără de care nu se face nimic
Satisfacțiile: martor la aproape 20 de titluri naționale cucerite de echipele noastre, la care s-au adăugat alte medalii de argint și bronz. Anual, formațiile arădene s-au numărat în primele zece din țară, iar în 20 de ani, din campionatele pe care le-a organizat s-au ridicat cam 100 de fotbaliști la nivelul primelor două ligi. „Fără pasiune nu faci nimic! Îl iei pe copil de la grădiniţă, îl înveţi să stea pe post. Dacă nu îţi place ce faci, laşi pe altcineva. Dar, dacă munceşti, nu există să nu vină rezultatele”.
E greu de scris și de vorbit la trecut despre nea’ Ionuț! Când vor începe campionatele copiilor, privirile îl vor căuta mereu în tribună, lângă gardul terenului, lângă vestiare. De vorbă cu un antrenor, cu un puști care visează să se facă fotbalist, cu un părinte. Gata întotdeauna să câştige încă un copil pentru fotbal!

Recomandările redacției