„În redacţie”, roman foileton: un surprinzător atu al bărbaţilor însuraţi

0
376

sarahPână la urmă cred că am dormit cel mult două ore şi jumătate azi noapte, ultima oră mai mult străduindu-mă să ignor urletele bebeluşului care se pare că s-a trezit pe la 6. Am dormit cam chinuită pe canapeaua strâmtă din sufragerie, dar totuşi am dormit, spre deosebire de Sarah care a plecat direct la spital căci trebuia să intre în gardă. M-am îmbrăcat în grabă şi am alergat până la magazinul din colţ ca să cumpăr ceva de-ale gurii şi să încopesc un mic dejun pentru musafirii mei, căci în frigider aveam doar o sticlă de bere începută, o salată cam veştedă şi o ţelină. Copiii mai mari păreau entuziasmaţi că nu trebuie să meargă la grădiniţă şi alergau în pijamale de colo – colo scoţându-mă pur şi simplu din minţi. Când să ies am dat cu ochii de Dan, care se pare că aştepta de ceva timp în faţa uşii.
– Hei, bună-dimineaţa Laura.
– Bună, Dan.
Am rămas câteva clipe perplecşi zgâindu-ne unul la altul şi neştiind ce să ne spunem. Dan părea să nu fi dormit deloc noaptea trecută şi cu siguranţă era demult în faţa apartamentului meu. Semn că-şi recunoştea greşeala, dar şi că, la naiba, o iubea pe Laurette şi nu era dispus s-o lase să plece, nu era dispus s-o piardă aşa uşor. Asta e ceva nou pentru mine, care nu că n-am avut nicio relaţie mai de Doamne-ajută până acum, dar nu cred că m-a aşteptat cineva mai mult de zece minute. Pe bune. Asemenea chestie n-am mai văzut decât în filme. E mişto. Până la urmă Dan a rupt tăcerea:
– Aş vrea să vorbesc cu Laurette, cu Laura… Pot să intru?
– Sigur, aşteaptă puţin.
Am intrat şi i-am spus Laurettei că Dan vrea s-o vadă, apoi i-am lăsat să stea de vorbă şi am fugit la magazin. Când m-am întors cei doi erau în dormitor discutând de zor. Am preparat un mic dejun delicios pentru mine şi copii şi l-am savurat în bucătărioara mea minusculă, făcând tot soiul de glume şi simţindu-ne în sfârşit neaşteptat de bine împreună. Apoi am plecat la re­dacţie. Nu mai ajung la şedinţa de dimineaţă, dar nu îmi mai pasă: tocmai am participat la o împăcare, de fapt am ajutat poate la evitarea unui divorţ. Sună important, aşa cum este. O treabă de adulţi, deci n-o să mă las intimi-           dată de Robert pentru o întârziere de jumătate de oră. N-o să vă vină să credeţi, dar îmi iese pasienţa. Robert            mă aş­teaptă parcă pe mine şi se stropşeşte reproşându-mi pe tonul lui antipatic:
– Iar ai întârziat, Laura. Cu toţii eram curioşi să aflăm ce materiale încântătoare ne vei da azi, dar din păcate n-ai ajuns la şedinţă.
Am trecut pe lângă el indiferentă şi în timp ce-mi aruncam geanta pe birou i-am replicat pe un ton indolent:
– Am avut treabă, Robert. Am fost ocupată. Şi o să fiu în măsură să vă sa­tisfac curiozitatea tuturor imediat ce îmi voi citi mailurile, bine?
Robert a rămas fără replică, mi-a aruncat o privire perplexă, apoi a şters-o la el în birou. Era prima oară când îl înfruntam astfel şi sunt sigură că nu se aştepta. De obicei îi dădeam, fără voia mea, desigur, satisfacţie stresându-mă şi consumându-mă pentru fiecare mişcare greşită. Se pare că atitudinea asta mi-a atras simpatia celor din jur, căci imediat am surprins câteva zâmbete şi priviri admirative din partea colegilor. N-am câştigat cine ştie ce bătălie, dar s-a mai clătinat o cărămidă din soclul pe care se urcase Robert, iar asta e de bun augur.
Am continuat toată ziua cu aceeaşi atitudine cu care se pare că am intimidat până şi astrele, pentru că totul mi-a mers din plin până la final: am găsit subiecte simplu de tratat şi am terminat treaba fără eforturi prea mari mai repede decât de obicei. În drum spre casă m-am oprit să fac şi alte cumpărături – fructe, iaurturi şi o lasagna mare pe post de cină pentru mine, Laurette şi copii, dar când am ajuns am constatat că plecaseră. Laurette mi-a lăsat cheia sub preşul de la intrare şi un bilet, iar mai târziu am sunat-o şi am aflat că Dan a implorat-o să se întoarcă acasă şi a implorat-o să-l ierte. Se pare că Laurette descoperise flirtul cu colega de servici într-un stadiu incipient, aşa că totul a rămas la faza de schimb de ama­bilităţi un pic mai mult decât colegial. De aici am tras concluzia că indiferent de cât eşti de ocupată cu creşterea copiilor sau cu alte chestii, trebuie să fii mereu cu un ochi la partener şi să nu-l laşi să calce strâmb. Am sunat-o imediat pe Sarah ca să-i dau vestea.
– A, deci s-a întors acasă, mi-a răspuns o Sarah mai puţin precipitată decât mă aşteptam după noaptea trecută.
– Da, se pare că Dan n-apucase să calce strâmb.
– Stiu, am aflat.
– Poftim?
– Am aflat. M-am întâlnit cu tipa. Tocmai voiam să vă sun.
Nu-mi venea să cred. Până la urmă Sarah s-a dus la întâlnire dându-se drept Laurette şi a aflat ceva destul de surprinzător: persoana se îndrăgostise de Dan pentru că era un tată şi un soţ perfect, care cumpăra flori şi ciocolată soţiei fără vreo ocazie specială şi o suna de la birou să-i povestească fleacuri sau să o întrebe pur şi simplu ce face. Deci până la urmă există dra­goste adevărată. Şi, o, Doamne! până şi o căsnicie fericită devine un atu al bărbaţilor pentru atragerea sexului opus. Nu-i corect!
(va urma)
Laura Weber

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.