Încă două serii la bilete de tratament: sute de arădeni pleacă în stațiuni

0
499

Sute de pensionari, dar și unii asigurați vor putea pleca la tratament în stațiuni, până la finele anului. Aceștia beneficiază de bilete de tratament de la Casa Județeană de Pensii. Cererea a fost mare anul acesta, de altfel mult mai mare decât numărul total de bilete de tratament disponibile.

Așadar, până la finele anului mai sunt două serii de plecare în stațiuni balneare, pe bază de bilete de tratament: una care începe în curând și anume, pe 27 noiembrie și ultima, care începe pe 3 decembrie. În aceste zile se va încheia sejurul altor arădeni care au plecat spre stațiunile balneare din țară.

Cei care vor să mai prindă un bilet de tratament trebuie să se grăbească, întrucât, pe ultima sută de metri, Casa Județeană de Pensii mai primește câteva cereri de bilete, „Mai sunt două serii, în mare parte ocupate însă, mai putem primi câteva cereri pentru acestea. Cei care vor să beneficieze de acestea trebuie să se grăbească, să vină la noi, ca să mai prindă bilete. Mai sunt disponibile locuri suplimentare, pentru Moneasa și 1 Mai. Este vorba de locațiile care aparțin de Casa Națională de Pensii. În total, în aceste ultime serii, aproximativ 800 de persoane pot pleca în stațiuni. În fiecare serie au fost aproximativ 300 – 400 de beneficiari. După aceste două serii, abia în februarie vom mai începe să preluăm cereri, pentru anul 2020“, a susținut Mihaela Vasil, directorul Casei Județene de Pensii Arad.

Pentru mare parte din bilete trebuie asigurate contribuții financiare de către beneficiar. Biletele gratuite, pentru care nu este necesară asigurarea unei contribuții sunt împărţite pensionarilor de invaliditate în baza programului de recuperare stabilit de medicul expert de asigurări sociale, veteranilor de război, salariaţilor care lucrează în zona I şi II de expunere la radiaţii, beneficiarilor de indemnizaţii, precum şi persoanelor adulte cu handicap.  

În aceste ultime serii, beneficiarii de bilete au mai putut pleca în stațiuni precum: Felix, Herculane, Geoagiu, Vatra Dornei și Căciulata.

Criteriile de eliberare a biletelor de tratament sunt publicate pe site-ul Casei Județene de Pensii, aici putând fi consultată și lista cu beneficiari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.