Românii care produc acasă țuică, pălincă sau alte băuturi alcoolice din fructe vor rămâne cu limita actuală pentru scutirea de acciză. Senatul a aprobat cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan, iar majorarea pragului de la 50 la 200 de litri a fost eliminată.
În forma adoptată miercuri, plenul Senatului a votat cu 94 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și opt abțineri pentru modificarea legii. Propunerea va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Până la această decizie, legea prevedea o creștere de patru ori a cantității de alcool din fructe pentru care gospodarii puteau beneficia de scutirea de acciză, cu condiția ca produsele să nu fie comercializate. Măsura ar fi permis producția de până la 200 de litri pe an pentru consum propriu, pentru familie sau pentru musafiri.
Președintele Nicușor Dan a retrimis legea Parlamentului la sfârșitul lunii mai. Șeful statului a invocat încălcarea principiului bicameralismului, după ce prevederea privind noul prag de accizare a fost introdusă la Camera Deputaților fără să fi fost analizată anterior de Senat.
Un alt argument a venit din partea președintei Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga. Aceasta a explicat că pragul de 200 de litri ar fi ridicat probleme și în raport cu legislația fiscală existentă și cu normele europene.
Potrivit Gabrielei Horga, Codul fiscal stabilește deja un anumit prag accizabil pentru pălincă, iar noua prevedere nu clarifica suficient modul în care cele două reglementări s-ar fi aplicat împreună. Senatorul a mai arătat că limita de 200 de litri depășește nivelul prevăzut de Directiva 92/83/CEE privind producția de băuturi alcoolice.
Ce cantitate de țuică poate fi produsă fără acciză
Regula aflată în prezent în Codul fiscal permite scutirea de la plata accizei pentru alcoolul din fructe produs în gospodărie în limita a 50 de litri anual.
Scutirea se aplică atunci când alcoolul este destinat consumului persoanei fizice care îl produce, membrilor familiei sau musafirilor. O altă condiție este ca băutura să fie obținută din fructe cultivate în propria gospodărie și să nu existe vânzare.
Proiectul susținut inițial de Parlament urmărea și facilitarea promovării produselor tradiționale în punctele gastronomice locale, inclusiv prin prezentare și degustare, fără comercializarea băuturilor în condițiile prevăzute de lege.
Pentru ca modificările să fie adoptate definitiv, proiectul trebuie să treacă acum de Camera Deputaților. Până la o eventuală schimbare a legislației, limita pentru scutirea de acciză rămâne cea de 50 de litri pe an.
sursa: City FM