Un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Craiva, mobilizând forțe importante de intervenție. La fața locului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu, cu două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD.

De asemenea, la intervenție participă și pompierii voluntari ai SVSU Craiva, care sprijină acțiunile de localizare și lichidare a incendiului.

Intervenția este în dinamică, iar echipajele operative depun eforturi pentru limitarea propagării focului și pentru protejarea bunurilor și a eventualelor persoane aflate în zonă. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unei case pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

În acest moment incendiul este localizat și se acționează pentru lichidare și îndepărtarea efectelor negative.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se fi propagat la alte construcții.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind: coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției