În această dimineață, în jurul orei 07:00, un incendiu de proporții a izbucnit la o anexă gospodărească situată pe strada Semenicului din municipiul Arad. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Flăcările s-au extins rapid și la locuința învecinată, afectând aproximativ 200 de metri pătrați din acoperiș, precum și interiorul a trei încăperi.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă și a durat mai bine de patru ore, timp în care incendiul a fost localizat și lichidat, fiind împiedicată extinderea acestuia la alte construcții din apropiere.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel că, la sosirea echipajelor, focul se manifesta cu intensitate, cuprinzând întreaga anexă și propagându-se deja la locuința învecinată.
Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a unui sistem de încălzire, respectiv un cazan de distilare, în apropierea materialelor combustibile.