Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi în localitatea Chelmac, afectând o anexă gospodărească de aproximativ 100 de metri pătrați. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora s-a deplasat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Conop.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat, cu pericol de extindere. Intervenția promptă a pompierilor a dus la localizarea incendiului, iar ulterior acesta a fost lichidat.
În urma evenimentului, o persoană a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.