Încep lucrările pentru asfaltarea a trei tronsoane de drumuri agricole dintre Pecica, Turnu și Sederhat
Distribuie articolul:
Primarul orașului Pecica, Petru Antal, a declarat că în cursul zilei de astăzi a predat constructorului amplasamentul drumurilor de exploatare agricolă dintre Pecica, Turnu și Sederhat.
Astfel pot începe lucrările pentru asfaltarea a trei tronsoane de drumuri agricole, cu lungimea totală de 8,461 kilometri, care vor permite fermierilor accesul pe terenurile agricole evitând drumurile naționale sau județene circulate.
„Lățimea drumului va fi de 5 metri, suprafața agricolă deservită fiind de peste 650 de hectare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,58 milioane de euro, din care mare parte este finanțată din fonduri europene. Investiția se realizează în cadrul proiectului „Modernizare infrastructură de acces agricolă în UAT Pecica, județul Arad”, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)”, a declarat primarul Petru Antal.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reunește astăzi pentru a desemna noua conducere, respectiv președintele și vicepreședintele pentru anul...
Da’ panglica?
Unde-i panglica?