pancota bataieImediat după ce arbitrul Dorian Micloșină a pus capăt meciului de la Pâncota, pe teren şi în tribune s-a declanșat scandalul.
În timp ce echipa gazdă s-a retras într-o jumătate de teren să se bucure de victorie, hunedorenii s-au îndreptat spre brigada de arbitri, cu înjurături și reproșuri. Conform protocolului, stewarzii s-au apropiat să-i protejeze pe Micloșină și asistenții lui, dar căpitanul Ambruș și portarul Dragotă au continuat să amenințe.
Micloșină i-a arătat cartonașul roșu portarului, spiritele s-au încins și mai puternic, explodând după ce Ambruș l-a lovit cu pumnul în cap și cu genunchiul în spate pe Ioan Boiciuc, directorul de competiții al Șoimilor. Fundaşul arădean Adi Lengyel a sărit în ajutorul oficialului său, l-a împins pe hunedorean, în jurul celor doi formându-se un meleu după a cărui „spargere” a rămas Ambruș pe jos.
Bolovan în faţa unei femei!
Exact în același timp, galeria hunedoreană intra în dispută cu jandarmii și agenții de pază detașați să asigure ordinea la joc. O jandarmeriță a fost lovită în față cu piatra de un suporter al oaspeților, a ajuns și ea la spital, iar duminică a fost operată. La aproape trei ore de la finalul jocului, fanii celor de pe malul Cernei se aflau încă la stadion, dând socoteală forțelor de ordine. Iar partea din tribună care le-a fost rezervată număra câteva zeci de scaune rupte.
O ultimă repriză de încăierări s-a consemnat la ieșirea din stadion a jucătorilor de la Hunedoara. Aceștia s-au înfierbântat din nou la vederea echipei arădene, jandarmii și agenții de pază au intervenit iarăși, și situația s-a aplanat, într-un final.
Piros: „Nu ne poate acuza
nimeni, măsurile au fost
conforme planului de acțiune”
„Ambruş a fost transportat la spital pentru a primi primul ajutor. Din acel moment, portarul și tatăl lui Ambruș au venit cu tot felul de înjurături, iar cei de din galeria hunedoreană, după ce au rupt 54 de scaune din sectorul lor, au forțat gardul să intre în teren. Stewarzii s-au organizat în așa fel încât să nu le permită accesul în teren. Suporterii s-au deplasat spre ieșire, au luat bolovani și i-au aruncat spre forțele de ordine. Primul bolovan a fost blocat de unul din stewarzi, dar al doilea a ajuns exact în capul unei doamne jandarm, duminică a fost operată, am înțeles că la piramida nazală și la arcade. Consider că măsurile au fost cele mai bune, acestea trebuie luate împotriva huliganilor. Dacă scăpam situația de sub control, totul devenea mult mai periculos. Nu ne poate acuza nimeni că nu ne-am făcut datoria. Înaintea meciului, s-au făcut percheziții corporale, toate sticlele de apă, petardele sau fumigenele au fost confiscate. Măsurile au fost conforme planului de acțiune pe care firma de pază l-a depus la Jandarmeria Arad și la ședința comună cu Poliția Orașului Pâncota, vreau să le mulțumesc ambelor instituții pentru sprijin”, a relatat Pavel Piroș, președintele Șoimilor Pâncota.
S-a lăsat cu arestări
„Am prevăzut că vor fi probleme cu suporterii de la Hunedoara, așa cum au făcut la Pâncota au făcut la Satu Mare și Oșorhei. Toate sunt menționate în raportul observatorului de joc, domnul Adrian Cocoș, și că a intrat pe teren tatăl lui Ambruș, și că au fost distrugeri în tribună și că s-au spart niște tablouri din vestiarul celor de la Hunedoara. Am înțeles că s-au făcut cercetări până noaptea târziu și că două persoane ar fi fost arestate”, a dezvăluit președintele Șoimilor, care a reamintit că Daniel Ambruș, căpitanul hunedorenilor, mai are un episod violent în compania unei alte echipe arădene: în meciul de acum câteva săptămâni cu Național Sebiș, fundașul l-a lovit pe culoarul de la vestiare pe atacantul arădenilor Ceaca. Din informațiile pe care le deținem, jucătorul a părăsit sâmbătă seară Spitalul Județean din Arad pe propriile picioare.
Radu Romanescu

Lasă un răspuns

Recomandările redacției