În baza înfrățirii Județului Arad cu Districtul Tubingen din Landul Baden Wurttemberg din Germania, Consiliul Județean, în cooperare cu Primăria Arad, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Economică Germano Română DRW Arad, anunță lansarea programului „Învățământul dual ca șansă”. În urma accesării unei finanțări pusă la dispoziție de Fundația Baden Wurttemberg prin programul Walter Hallstein, în următorii doi ani în județul Arad vor fi organizate acțiuni menite să sprijine înființarea de clase de studiu în sistemul dual în școlile de meserii și liceele tehnice.

Programul va debuta anul viitor cu un schimb de experiență la care vor participa profesori din cadrul Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu. Aceștia vor merge în Germania, la Tubingen, unde se vor perfecționa alături de profesori din școlile duale aflate în subordinea Districtulu Tubingen. În cadrul campaniei de promovare al sistemului dual va fi organizată de asemenea o caravană a școlii duale, care va parcurge localitățile județului și unde agenții economici implicați în proiect își vor prezenta oferta de cariere pentru tinerii absolvenți ai clasei a VIII-a. Tot în cadrul programului, în primăvara anului viitor pe platoul din fața Consiliului Județean va fi organizat un târg al agenților economici, unde aceștia vor prezenta tinerilor posibilitățile de cariere din cadrul societăților lor.

Este primul proiect mai mare pe care îl derulăm cu partenerii noștri din Germania după semnarea tratatului de înfrățire în vara lui 2018. Deși Consiliul Județean nu are atribuții directe în învățământul profesional, am considerat oportun ajutorul venit din partea partenerilor noștri având în vedere dinamica forței de muncă în județul nostru. În anii care urmează va trebui să strângem rândurile! Autorități locale, Inspectorat Școlar și agenți economici, toți trebuie să facem corp comun ca să asigurăm un viitor viabil cetățenilor din Județul Arad și prin ei, economiei județului”, a declarat Iustin Cionca, președinte Consiliul Județean Arad.

Prima școală care va intra în program va fi Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Arad unde, în toamna viitoare, împreună cu partenerii din Asociația Economică Germano Română DRW Arad și Primăria Arad, vor fi înființate trei clase în sistem dual.

Țelul nostru este să punem bazele unei școli profesionale performante care îndeplinește toate condițiile tehnice și dispune de cadre didactice calificate”, a declarat Bernd Boese – vicepreședinte DRW și șeful grupului de lucru pentru învățământul dual din cadrul asociației.

Programul „Sistemul dual ca șansă” este un proiect finanțat în cadrul burselor fundației Baden – Wurttemberg, prin programul Walter Hallstein. Valoarea bursei acordate pentru proiectul din județul Arad este de 40.000 de euro.

 

Recomandările redacției