tiganiInspectoratul Şcolar Judeţean Arad pune la dispoziţia copiilor de etnie romă 107 de locuri în licee. Pentru anul şcolar viitor, fiecare liceu din judeţul Arad va avea un număr special de locuri, în clasele a IX-a pentru copiii romi. Astfel, Colegiul Naţional Moise Nicoară are un loc disponibil, la fel ca şi Colegiul Na­ţional Elena Ghiba Birta, Seminarul Teologic Ortodox, Colegiul Csiki Gergely, Liceul din Beliu sau Cermei. Câte două locuri sunt disponibile la Colegiul Naţional Vasile Goldiş, Liceul Pedagogic Dimitrie Ţichindeal, Liceul German Adam Muller Guttenbrunn, Liceul Iuliu Maniu, Liceul Iuliu Moldovan, Liceul din Sebiş, Liceul din Pecica şi Gurahonţ. Câte trei locuri sunt disponibile la Liceul cu Program Sportiv Arad şi Liceul Aurel Vlaicu. Liceul de Artă Sabin Drăgoi şi Liceul Caius Iacob au disponibile câte patru locuri, iar Liceul Francisc Neumann, Liceul Pâncota au disponibile câte cinci locuri în clasa a IX-a. Cele mai multe locuri disponibile, câte şase, le are Colegiul Economic, Liceul Mihai Viteazul din Ineu, Liceul Tehnologic Sântana sau Liceul Sava Brancovici din Ineu.
„În general, se ocupă cam 50% din aceste locuri. Străduinţa noastră este să aducem cât mai mulţi copii romi în licee. La nivelul municipiului, problema cea mare o constituie faptul că din cele trei unităţi de învăţământ în care predomină copii de etnie romă, din ciclul gimnazial, foarte puţini elevi îşi părăsesc zona în care locuiesc pentru a urma un liceu. Sperăm să rezolvăm aceste probleme şi să reducem astfel rata abandonului şcolar“, ne-a declarat prof. Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.

Recomandările redacției